Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Oamenii de știință au aflat motivul evoluției umane

30 mai. 2019,, 00:30   Ştiinţă şi IT
2009 0

Oamenii de știință de la Universitatea Washburn (SUA) au constatat că explozii ale supernovelor au avut un rol-cheie în evoluția umană.

Acestea au contribuit la apariția bipedalismului (capacităţii de deplasare pe două picioare) – caracteristică, motivul apariţiei căreia rămîne, deocamdată, necunoscută. Despre aceasta se menţionează într-un comunicat de presă pe Phys.org.

Potrivit cercetătorilor, razele cosmice care bombardau Pămîntul cu cea mai mare intensitate acum 2,6 milioane de ani, au inițiat o avalanșă de particule încărcate în straturile inferioare ale atmosferei planetei. Ionizarea, la rîndul său, a provocat apariția unui număr mare de furtuni și fulgere. Incendiile frecvente de păduri au forţat primatele antice să se adapteze zonei deschise, unde bipedalismul s-a dovedit a fi cel mai potrivit.

Deși primatele bipedale existau şi înainte, ele erau adaptate predominant la viața pe copaci. Deplasîndu-se spre savană, hominizii au fost forțați să meargă de la un copac la altul, ceea ce a contribuit la mersul pe jos. Acesta capacitate a devenit un avantaj pentru indivizii care trăiau în iarba înaltă, deoarece a făcut posibilă o mai bună observare a prădătorilor. Toate acestea au condus, în cele din urmă, la apariția strămoșilor omeneşti cu două picioare - Homo habilis.

Se știe că în vecinătatea Sistemului Solar, la o distanță de 163 pînă la 362 de ani lumină de Pămînt, în urmă cu cîteva milioane de ani, s-au produs explozii de supernove. Aceasta a dus la acumularea izotopilor de fier-60 în sedimente marine. Potrivit calculelor, ionizarea atmosferei ar fi trebuit să crească de 50 de ori, facilitînd procesul de formare a fulgerelor. În viitorul apropiat, un astfel de eveniment nu este probabil să se întîmple. Cea mai apropiată supernova potențială, steaua Betelgeuse, se află la 652 ani lumină distanță și va exploda în următoarea perioadă de un milion de ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?