Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

O comoară a fost descoperită într-un mormînt străvechi (FOTO)

12 aug. 2018,, 05:00   Ştiinţă şi IT
9161 0

Arheologii au descoperit sute de bijuterii din aur, vechi de peste un mileniu, în cadrul unui mormînt străvechi din Kazahstan.

Zona izolată din munţii Tarbagatai, unde Kazahstanul întîlneşte graniţa de nord a Chinei, a găzduit în trecut grupul Saca. Conform History, aceştia erau nomazi care au călătorit în jurul Eurasiei prin Iran, India şi Asia Centrală timp de sute de ani şi au fost cuceriţi de către invadatorii turci în secolul IV. Se pare că aceste obiecte preţioase ar fi aparţinut membrilor elitei din acest grup.

Deşi există încă nenumărate mistere privind poporul Saca, aptituidinile lor în prelucrarea metalelor au fost bine documentate. Printre descoperiri se află cercei realizaţi sub forma unor mici clopote, un colier bătut cu pietre preţioase şi grămezi de lanţuri şi plăcuţe din aur.

Obiectele prezintă dovezi ale micro-sudurii, o tehnică extrem de sofisticată pentru astfel de artefacte ce ar avea o vechime de 2.800 de ani.

Până în prezent nu se cunoaşte identitatea persoanelor care au fost îngropate împreună cu obiectele. Zainolla Samashev, principalul arheolog din cadrul excavărilor, a afirmat că ar putea fi „un bărbat şi o femeie”, probabil ei reprezentând „elita societăţii”.


Cea mai faimoasă descoperire legată de grupul Saca a avut loc în 1969, când arheologii au descoperit un mormânt al unui războinic în apropiere de Almaty. El a fost îngropat împreună cu 4.800 de bijuterii, inclusiv inele, cercei, o sabie şi un bici din aur.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?