X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

O balenă misterioasă şi-a făcut apariţia pe o plajă din Namibia (VIDEO)

12 iun. 2018,, 00:00   Ştiinţă şi IT
4706 0

O creatură misterioasă a eșuat pe o plajă în Namibia, săptămîna trecută.

Pentru că nu semăna cu nimic cunoscut, oamenii de știință au început să o analizeze. În final, deși se bănuia că era vorba de un soi de delfin, s-a dovedit că viețuitoarea era o specie de balenă, dar nu oricare.

E vorba despre o balenă din specia Ziphius cavirostris, adică mamiferul despre care se știe că ajunge la cea mai mare adîncime, repectiv 1.000 de metri, conform Science Alert.

Surpriza a fost mare pentru biologi, pentru că o astfel de viețuitoare rar este văzută la suprafață apei. De fapt, în apele Namibiei nu a mai fost văzută din 2000. Asta, cu toate că nu e vorba despre vreo viețuitoare greu de zărit, ci de una care ajunge la o lungime de 7 metri și care cîntărește și mai bine de 3 tone.

Se presupune că în oceanele de pe Terra ar înota circa 100.000 de astfel de creaturi, însă să vezi una în carne și oase e cu adevărat un eveniment.


În prezent, rămășițele mamiferului eșuat sînt studiate, pentru a se află mai multe despre viață și moartea să. Deși moartea sa, în sine, e un eveniment trist, e o oportunitate rară pentru biologi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?