AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI   STATISTICA:   Au intrat 464 358  Au ieșit 376 787​  Au rămas 86 251     Mai multe detalii
Eurovision stiri: 400
Transnistria stiri: 906
Criza energetică stiri: 729

Nu mărimea este cea care determină cît de mortal este un meteor

6 ian. 01:00   Ştiinţă şi IT
1489 0

Sunt multe lucruri pentru care trebuie să le mulțumim meteoriților. Dacă aceștia nu ar fi declanșat mai multe evenimente de extincție în masă, inclusiv distrugerea dinozaurilor non-aviari, probabil că noi nu am fi fost aici astăzi. Dar cît de mortal este un meteor?

Dar încă nu se cunosc foarte multe detalii despre cît de mortal este un meteor.

„De decenii, oamenii de știință s-au întrebat de ce unii meteoriți provoacă extincții în masă, iar alții, chiar și cei cu adevărat mari, nu o fac”, spune sedimentologul Chris Stevenson, de la Universitatea din Liverpool, citat de Science Alert.

Astfel de extincții în masă sînt de obicei atribuite iernilor de impact, perioade de timp în care volume uriașe de pămînt aruncat în aer acoperă lumina soarelui, înfometează plantele și algele și scufundă planeta în frig.

Judecînd doar după mărime, nu putem calcula cît de mortal este un meteor


Acest lucru ar sugera că meteoriții mai mari, cu capacitatea de a propulsa pături de praf mai mari spre cer, ar avea un efect mai mare asupra biosferei globale decît cei mai mici.

Dar acest lucru nu este ceea ce a fost observat în înregistrările geologice ale Pămîntului.

„Este surprinzător cînd punem datele cap la cap”, explică Stevenson.

„Viața s-a desfășurat normal în timpul celui de-al patrulea impact ca mărime, cu un diametru de crater de aproximativ 48 de kilometri, în timp ce un impact cu jumătate din această dimensiune a fost asociat cu o dispariție în masă cu doar 5 milioane de ani în urmă”, a adăugat omul de știință.

Iernile de impact durează de obicei doar cîțiva ani, dar praful mai ușor ridicat poate persista pînă la 100.000 de ani.

Cercetătorii analizat praf de 600 de milioane de ani

Așadar, geochimistul Matthew Pankhurst de la Institutul de Tehnologie și Energie Regenerabilă din Spania și colegii săi au analizat acest praf ejectat de la impactul a 44 de meteori de-a lungul a 600 de milioane de ani.

„Folosind această nouă metodă de evaluare a conținutului de minerale din păturile ejectate de meteoriți, arătăm că de fiecare dată cînd un meteorit, mare sau mic, lovește roci bogate în feldspat de potasiu, se corelează cu un eveniment de extincție în masă”, spune Stevenson.

Acest lucru a fost constant în ultimii 600 de milioane de ani.

Un aerosol puternic care poate modifica compoziția norilor

„Efectele meteoriților care lovesc rocile sărace în feldspat de potasiu corespund doar intensităților de dispariție de fond”, explică echipa în noua ei lucrare.

Feldspații sînt roci de silicat de aluminiu, cristalizate din magmă, alcătuind aproximativ 60% din scoarța terestră. Feldspatul de potasiu este obișnuit în multe soluri și, spre deosebire de alte substanțe sparte în atmosfera noastră în timpul acestor impacturi meteoritice, cum ar fi ploaia acidă care cauzează apariția hidrocarburilor, este o substanță chimică sigură și nereactivă.

Cu toate acestea, feldspatul de potasiu este un aerosol puternic de nucleație a gheții, ceea ce înseamnă că poate modifica masiv compoziția norilor.

Așadar, echipa a propus ca odată ce efectele imediate ale aruncării pămîntului în atmosferă (iernile de impact) scad, chimia a ceea ce rămîne în aer începe să-și facă efectul. Dacă este praf de argilă normal, sistemul climatic se va reechilibra, dar dacă este feldspat de potasiu, acesta continuă să perturbe dinamica norilor Pămîntului în două moduri cheie.

Gradul de reflexie a luminii pe care îl au norii este un factor important

Mai multe minerale care nucleează gheața în aer înseamnă că norii vor conține o proporție mai mare de cristale de gheață, spre deosebire de picăturile dense de apă care se găsesc de obicei în regiunile inferioare și mai calde ale cerului, făcînd acești nori mai transparenți.

Acest lucru reduce efectul reflectorizant pe care îl au de obicei norii de picături de apă (albedoul lor), permițînd unei cantități mai mari de lumină să încălzească planeta.

Albedoul slăbit suprimă, de asemenea, mecanismele de răspuns de răcire a norilor, crescînd sensibilitatea climei. Acest lucru, la rîndul său, face întregul sistem climatic mai vulnerabil la alte perturbări, cum ar fi emisiile crescute cauzate de erupțiile vulcanice.

Unele dintre cele mai mari evenimente vulcanice din lume nu sînt asociate cu extincțiile în masă, dar altele sînt. Și acestea se întîmplă să fie, de asemenea, legate de mai mult feldspat de potasiu în atmosfera noastră.

O schimbare critică a funcției atmosferice

„Multe mecanisme de ucidere se corelează doar în mod variabil cu evenimentele de extincție de-a lungul timpului geologic: ele coincid cu aceste perioade rare de destabilizare a climei de către feldspatul de potasiu din atmosferă”, scriu cercetătorii.

Este incredibil cît de puternic poate fi un lucru aflat în locul greșit, chiar dacă de obicei nu este deloc dăunător pentru noi.

„Acest lucru sugerează cu tărie că motorul episoadelor severe de extincție este o schimbare critică a funcției atmosferice”, scriu Pankhurst și colegii.

„Activitățile antropogenice pot reprezenta forțarea climatică similară cu intrarea rapidă a aerosolilor în atmosferă care influențează dinamica norilor”, completează cercetătorii.

Această cercetare a fost publicată în Journal of the Geological Society.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce este familia?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав