Oamenii de ştiinţă de la NASA au confirmat marţi, 21 august, în premieră, prezenţa apei îngheţate pe suprafaţa Lunii, o descoperire ce îi poate ajuta pe astronauţii care vor aseleniza în cadrul viitoarelor misiuni spaţiale.
Gheaţa este prezenţă la extremităţile nordice şi sudice ale satelitului natural al Pămîntului, în craterele în care nu pătrund razele soarelui. În aceste locuri temperatura nu depăşeşte niciodată aproximativ -150 grade Celsius.
”Cu suficient de multă gheaţă la suprafaţă, de cîţiva milimetri, apa ar putea deveni o resursă pentru viitoarele expediţii umane de explorare sau de şedere pe Lună, posibil mai uşor de accesat decît apa detectată sub suprafaţa Lunii”, a precizat NASA (National Aeronautics and Space Administration), citată de Agerpres.
Potrivit studiului, zăcămintele conţin puţină apă (mai puţin de 0,05%), dar sînt enorme, putînd atinge pînă la 1.000 kmp. Aşa se face că satelitul Pămîntului ar fi „suprinzător de bogat în apă”, au notat în 2017 cercetătorii.
Apa este prezentă şi pe Mercur şi pe Marte. Un lac subteran de apă lichidă a fost recent detectat pe Planeta Roşie, amintește sursa citată. De altfel, recent, NASA a anunţat noi rezultate despe viața extraterestră pe Marte.
Cercetătorii au obţinut dovezile datorită unui instrument, trimis în 2008 la bordul unei sonde indiene, care a măsurat direct modul în care moleculele de gheaţă absorb lumina infraroşie.
În 2008, cercetătorii au descoperit molecule de apă în interiorul unor eşantioane de magmă aduse pe Pămînt de astronauţii misiunilor Apollo.
”Este pentru prima dată cînd oamenii de ştiinţă obţin o dovadă irefutabilă a prezenţei apei îngheţate la suprafaţă”, a declarat – acum – autorul principal al studiului recent, Shuai Li, de la Institutul de Geofizică şi Planetologie din Hawaii, pentru AFP.
Potrivit lui Shuai Li, singura modalitate de a şti dacă această apă este exploatabilă în vederea utilizării de către oameni este de a trimite roboţi pentru a preleva mostre.
Anul trecut, bazîndu-se pe date satelitare, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că zonele de profunzime ale Lunii sînt bogate în apă.
Timp de multă vreme, Luna a fost percepută ca un astru arid, de „o magnifică dezolare” sau „complet seacă”.
Ipoteza cel mai larg răspîndită privind originea Lunii este aceea a unei coliziuni enorme între Terra şi un corp ceresc de mărimea lui Marte, la puţin timp după formarea sistemului solar.
Apropo de soare, NASA a lansat cu succes sonda Parker, pe 12 august, de la baza Cape Canaveral, din Florida, într-o misiune fără precedent spre Soare, în cursul căreia va încerca să afle de ce coroana astrului este mult mai fierbinte decît suprafața acestuia.
NASA intenţionează să trimită din nou oameni pe Lună, pentru prima dată după decembrie 1972.
Adăuga comentariu