Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Peste 100 de roboţi s-au luptat la cel de-al doilea Campionat al Moldovei la Sumo

26 noi. 2018,, 13:51   Ştiinţă şi IT
2487 0

Peste o sută de roboţi s-au luptat din greu după regulile din sumo, considerat sportul naţional al japonezilor. În acest an, la competiţie s-au înscris 80 de echipe din peste 27 de localităţi din ţară.

Cristian Sîrbu are doar 11 ani şi este pasionat de robotică. Băiatul participă pentru a doua oară la concurs şi spune că anul acesta a făcut un robot mai performant.

"Anul trecut dacă avea tracţiunea pe faţă el mergea foarte greu, dar anul acesta are tracţiunea pe spate şi merge mai uşor. Acesta este un sensor ultrasonic el detectează obiectele de la depărtare", a spus Cristian Sîrbu, participant.

Campionatul "Sumo Bot Challenge" încurajează și susține copiii interesaţi de robotică și tehnologii care le dezvoltă abilitățile inginerești.

"Anul acesta am venit cu un robot de luptă sumo care are o cangă de ridicare şi un ultrasunet sensor. Dacă acest robot vede adversarul lui el el ridica canga sus şi scoate adversarul înafara ringului”, a zis Daniel Balan, participant.

"Am creat un robot care după părerile noastre ar putea face ceva. Am creat mai multe tactici ne-am bazat pe garda la sol foarte josă şi pe faptul că roboţii adversari se vor ridica pe rampa făcută de noi", a zis Nicolae Cociorbă, participant.

Antrenorii spun că au depus o muncă grea pentru a ajunge împreună cu elevii la concurs.

"Am nişte băieţi foarte puternici în matematică, cumpătaţi, aşezaţi. Aici venim pentru o distracţie, pentru a face cunoştinţă a vedea alţi roboţei şi multe altele”, a declarat Svetlana Schițco, profesoară informatică Liceul Teoretic ”Mihai Viteazul”.

"Am venit cu două echipe, sîntem la a doua ediţie adică, careva experienţă o avem de anul trecut unde tot am participat. Echipele sînt bune, foarte bune, s-au pregătit intens", a zis Marcel Bodiu, profesor de informatică Liceul Teoretic "Ştefăneşti".

Turneul este organizat mai întîi în grupe, după care cei mai puternici ajung în play-off.

"Sînt nişte proiecte inginereşti foarte complicate, fiind că trebuie să funcţioneze autonom, nu doar să ştie să se apere, dar şi să atace efiicient adversarul ca să-l scoată din ring şi să promoveze echipa la etapa următoare", a menționat Ionela Titirez, reprezentant al proiectului de competitivitate din Moldova .

La final, participanţii au primit diplome, iar cîştigătorul ne va reprezenta ţara la etapa internaţională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?