X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Jeff Bezos a oferit NASA suma de 2 miliarde de dolari în schimbul unui contract pentru o misiune pe Lună

28 iul. 2021,, 03:00   Ştiinţă şi IT
3926 0

Miliardarul american Jeff Bezos, care a efectuat recent un zbor în spaţiu, s-a oferit luni să achite pînă la 2 miliarde de dolari din costurile NASA dacă agenţia spaţială americană îi va atribui companiei sale, Blue Origin, un contract ce prevede dezvoltarea unui vehicul spaţial conceput pentru asolizarea unui echipaj de astronauţi pe Lună.

În aprilie, NASA a atribuit companiei SpaceX, deţinută de rivalul lui Jeff Bezos, magnatul Elon Musk, un contract de 2,9 miliarde de dolari pentru a construi un vehicul care să transporte astronauţi pe suprafaţa Lunii cel mai devreme în 2024, respingînd ofertele făcute de Blue Origin şi de un contractor din domeniul apărării, Dynetics. Pentru acea ofertă, Blue Origin a încheiat un parteneriat cu Lockheed Martin Corp, Northrop Grumman Corp şi Draper.

NASA a invocat lipsa de fonduri, succesul dovedit al misiunilor orbitale lansate de SpaceX şi alţi factori pentru a-şi argumenta decizia, despre care o directoare a agenţiei americane, Kathy Lueders, a spus că este "cea mai rentabilă pentru guvern".

Într-o scrisoare către Bill Nelson, administratorul NASA, Jeff Bezos a spus că Blue Origin va acoperi plăţile agenţiei spaţiale americane din actualul şi următorii ani fiscali printr-o donaţie de pînă la 2 miliarde de dolari şi că va achita costurile unei misiuni orbitale dedicate testării tehnologiei sale. În schimb, Blue Origin va accepta un contract ferm cu preţ fix şi va acoperi orice depăşiri ale costurilor legate de dezvoltarea sistemelor de zbor spaţial, a precizat Jeff Bezos.

"NASA s-a îndepărtat de strategia sa de achiziţie din două surse din cauza problemelor bugetare pe termen scurt, iar oferta noastră elimină acest obstacol", a precizat magnatul american.

"Fără competiţie, ambiţiile NASA pe termen scurt şi lung în ceea ce priveşte misiunile spre Lună vor fi amînate, în cele din urmă vor costa mai mult şi nu servesc interesului naţional", a adăugat Jeff Bezos.

NASA şi SpaceX nu au dat curs deocamdată solicitărilor transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

Înainte să aleagă SpaceX, NASA a lansat o cerere de oferte pentru un vehicul spaţial care să transporte astronauţi pe suprafaţa Lunii în cadrul programului său Artemis, ce vizează revenirea oamenilor pe satelitul natural al Terrei pentru prima dată după anul 1972.

Modulul de asolizare dezvoltat de Blue Origin se numeşte "Blue Moon".

Jeff Bezos şi Elon Musk ocupă primul loc, respectiv locul al doilea, în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, potrivit revistei Forbes.

Oferta transmisă de Jeff Bezos intervine la şase zile după ce magnatul american a zburat alături de alţi trei oameni pînă la limita spaţiului la bordul rachetei şi capsulei New Shepard, dezvoltate de Blue Origin, marcînd astfel un moment hotărîtor în tentativele companiei sale de a deveni un jucător major pe piaţa emergentă a turismului spaţial.

După ce a pierdut acel contract în faţa SpaceX, Blue Origin a depus un protest oficial la Government Accountability Office (GAO), prin care a acuzat NASA că a oferit companiei SpaceX un avantaj incorect prin faptul că i-a permis să îşi revizuiască preţurile. Decizia GAO este aşteptată la începutul lunii august, însă mai multe surse din această industrie consideră că inversarea deciziei iniţiale este improbabilă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?