Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

ISS, mutată pentru a evita impactul cu o bucată dintr-un fost satelit

12 noi. 2021,, 02:00   Ştiinţă şi IT
1734 0

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va efectua miercuri o scurtă manevră pe orbită pentru a evita impactul cu un deşeu spaţial, un fragment desprins dintr-un fost satelit chinezesc.

Despre aceasta a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos.

ISS, la bordul căreia se află în prezent şapte astronauţi, îşi va ridica altitudinea de zbor cu 1.240 de metri pentru a evita impactul cu acel fragment şi se va stabiliza pe o orbită de 470,7 kilometri deasupra Pămîntului, au anunţat specialiştii de la Roscosmos, care nu au precizat însă dimensiunile acelui deşeu spaţial.

„Pentru a evita deşeul spaţial, specialiştii de la centrul de control pentru misiuni spaţiale au calculat cum să corecteze orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale”, a precizat agenţia rusă.

Pentru a realiza această manevră pe orbită, ISS se va baza pe motoarele unui vehicul de tip cargo Progress, care este andocat la structura externă a staţiei.


O cantitate tot mai mare de deşeuri spaţiale ameninţă în prezent sateliţii ce orbitează Pămîntul, făcîndu-i pe asiguratori să rămînă prudenţi atunci cînd semnează contracte ce vizează dispozitive care transmit fişiere text, hărţi, înregistrări video şi date ştiinţifice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?