X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Instagram a anunțat noi schimbări

24 mar. 2022,, 15:21   Ştiinţă şi IT
2694 0

Instagram a anunțat noi schimbări în ceea ce privește aspectul, dar și funcționalitatea sa. Cu toate că această funcție a existat și în trecut, rețeaua a ales, la un moment dat, să o schimbe cu alta. Se pare că acum s-a răzgîndit, așadar, revine la origini, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

Feed-ul dispus cronologic este din nou disponibil pe Instagram. La mai bine de cinci ani după ce compania a trecut pentru prima dată la un feed clasificat în funcție de algoritmi, aplicația se răzgîndește și reintroduce posibilitatea utilizatorilor de a vedea postările de feed ordonate în funcție de data la care acestea au fost publicate. Schimbare se va produce la nivel global, după cum au anunțat, de altfel, reprezentanții companiei.

Așadar, utilizatorii de Instagram vor avea posibilitatea de a vedea trei feed-uri diferite. Spre exemplu, în meniul „next”, aceștia vor putea să vadă postările celor pe care îi urmăresc, în ordine cronologică, în timp ce „home” va păstra algoritmul cu care ne-a obișnuit, în ultimii ani. De asemenea, va exista și o rubrică de favoriți, unde vei vedea nișat anumite postări, în funcție de cum ți le-ai „reglat”.

Trebuie amintit că gigantul și-a apărat cu înverșunare, timp de ani de zile, feed-ul bazat pe algortimi, însă acum pare să o „fi lăsat mai moale”, astfel încît încearcă să-i mulțumească pe toți, prin recenta schimbare.

În mod normal, asta ar trebui să fie o veste bună pentru noi toți, întrucît așa am avea șanse mai mari să vedem pe feed exact acele postări care ne interesează și, poate, mai puține reclame. Rămîne de văzut în ce mod se va materializa schimbarea.


Rețeaua Instagram, aspru criticată pentru deciziile pe care le-a luat, în ultimii ani

În luna iunie a anului trecut, Instagram a publicat o postare destul de lungă pe blogul oficial, în care detalia cum funcționează algoritmul său de clasare. În aceasta, directorul general al Instagram, Adam Mosseri, a scris că, la momentul în care rețeaua s-a îndepărtat de ideea de feed cronologic, în 2016, „oamenilor le lipseau 70% din toate postările de feed, inclusiv aproape jumătate din postările prietenilor apropiați”. Ori cel puțin așa au încercat cei de la Instagram să explice schimbarea care, în mod evident, a înfuriat pe mulți.

Rețeaua a devenit, de asemenea, mult mai agresivă în inserarea „postărilor sugerate” și a Reels-urilor, în feedurile utilizatorilor, în ultimele luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?