Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Fenomenul straniu pe care oamenii de știință l-au trecut cu vederea timp de zeci de ani

6 ian. 2020,, 02:32   Ştiinţă şi IT
9788 0

Pentru prima dată, oamenii de știință au fost martorii unui eveniment straniu în dinamica fluidelor. Teoretic, el a fost prevăzut, dar niciodată nu s-a putut demonstra.

În ocean există vîrtejuri numite eddy: învîrtirea unui fluid și a curentului inversat, creat atunci cînd fluidul se află într-un regim turbulent de curgere. Drept urmare, fluidul în mișcare creează un spațiu fără fluid, care curge în aval. Acestea se întind pînă la sute de kilometri și sînt evenimente relativ comune. Dar cercetătorii au observat aceste vortexuri uriașe, care se învîrteau în tandem: două vîrfuri conectate în spirală în direcții opuse.

Vîrtejurile oceanului se îndreaptă întotdeauna spre vest, dar prin asociere se pot deplasa spre est și pot călători de zece ori mai repede, astfel încît transportă apă în direcții neobișnuite de-a lungul oceanului, este explicația oceanografului Chris Hughes de la Universitatea din Liverpoool. ”Ceea ce am descoperit a fost o pereche de eddy, care se învîrteau în direcții opuse și se legau unul de celălalt, astfel încît să călătorească împreună peste Marea Tasmaniei. Le-ar lua cam șase luni să o facă”, spune Hughes.

Aceste perechi de vîrtejuri sînt numite modoni și în timp ce oamenii de știință au prezis de zeci de ani că s-ar putea forma în ocean, nimeni nu a văzut vreodată unul. Asta pînă cînd Hughes a aruncat o privire de aproape la filmările satelit din jurul oceanelor din Australia. ”Am observat o mică trăsătură în Marea Tasmanului (între Australia și Noua Zeelandă), care se comporta foarte ciudat în comparație cu restul evenimentelor din alte părți”, a continuat oceanograful.

Se pare că filmările prin sateliții au înregistrat aceste fenomene de cel puțin un sfert de secol, doar că nimeni nu și-a dat seama ce erau de fapt. Echipa a scanat imaginile prin satelit, care datau din 1993 și a găsit dovezi ale nouă modoni distinși: opt care se învîrteau în jurul Australiei și unul format în Oceanul Atlantic, în sud-vestul Africii de Sud.


Cînd cele două vîrtejuri devin înfășurate, cozile lor legate formează un vortex în formă de U sub apă, care se poate menține împreună timp de pînă la șase luni înainte de a se descompune. Dacă presupunerile sînt corecte, fenomenul ar putea să transporte nu numai apă, ci și căldură, minerale, substanțe nutritive și organisme dintr-o parte a oceanului în altul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?