X 
Transnistria stiri: 1395
Eurovision stiri: 502

Este bine să răcești în plină pandemie de coronavirus?

22 mar. 2021,, 01:33   Ştiinţă şi IT
5386 0

Expunerea la o simplă răceală poate creşte imunitatea la COVID-19, este rezultatul unui studiu publicat de cercetătorii de la Universitatea Tubingen din Germania.

Concret, studiul realizat în Germania arată că această imunitate se datorează celulelor albe numite „T-Cells“, al căror rol principal constă în întărirea sistemului imunitar, în lupta cu viruşii. Experţii sînt de părere că aceşti „T-Cells“ contribuie la apariţia unor anticorpi, în faţa viruşilor. Rezultatele studiului realizat în Germania au fost obţinute, prin compararea celulelor sanguine ale unor pacienţi care s-au recuperat, după ce au avut COVID-19, şi ale oamenilor care n-au avut această boală, transmite tabuhighlife.ro.

Studiul a arătat că 81% dintre cei 185 de oameni testaţi, fără COVID-19 în istoricul lor medical, aveau deja în organism o reacţie din partea acestor „T-Cellsׅ“, vizavi de Sars-Cov-2, adică virusul care cauzează COVID-19. Iar acest răspuns din partea sistemului imunitar a fost declanşat, ca urmare a expunerii la o răceală, în trecut, cauzată de alţi coronaviruşi. Nu e prima dată cînd studiile arată faptul că expunerea la o simplă răceală creează o imunitate sporită la COVID-19 şi există speculaţii că acesta e printre motivele pentru care cei mici şi tinerii au, aparent, o imunitate mai mare la COVID-19, comparativ cu oamenii mai în vîrstă.

Profesorul Sir John Bell, de la Universitatea din Oxford, a explicat, luna trecută, că în sistemul imunitar al tinerilor există un fel de „T-Cells“, care creează o oarecare protecţie, în faţa bolii COVID-19. De asemenea, alte două studii, publicate luna trecută, au arătat că aceste celule „T“ sînt importante în combaterea COVID-19, atît în rîndul celor bolnavi, cît şi al celor care n-au fost infectaţi. Revenind la studiul realizat acum în Germania, el a arătat că indivizii care s-au îmbolnăvit cu forme uşoare ale COVID-19 au avut o reacţie mai puternică, din partea celulelor „T“. Ceea ce sugerează că aceste celule, chiar dacă nu vor crea o imunitate totală în faţa bolii, pot contribui măcar la apariţia unei forme uşoare, în rîndul oamenilor.

Celulele „T“ au avut o reacţie importantă şi în cazul altor coronaviruşi, Mers şi Sars, cînd, datorită răspunsului declanşat de sistemul imunitar, ele au ajutat atît la recuperarea bolnavilor, cît şi la formarea unei protecţii pe termen lung, în faţa bolii. Faptul că oamenii de ştiinţă au descoperit mai multe informaţii, în ceea ce priveşte rolul celulelor „T“, în combaterea COVID-19, poate ajuta, inclusiv, la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament, au scris cercetătorii în raportul lor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?