Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Elveţia a dezvoltat primul aparat care produce piele pentru transplanturi

7 iul. 2021,, 00:30   Ştiinţă şi IT
2812 0

Compania elveţiană Cutiss a dezvoltat primul aparat capabil să genereze piele în mari cantităţi pornind de la o mostră a pacientului, un succes uriaş pentru cei aproximativ 11 milioane de pacienţi din întreaga lume cu arsuri grave, relatează EFE.

Metoda tradiţională constă în prelevarea unei bucăţi de piele sănătoasă care îşi poate extinde de nouă ori suprafaţa, în timp ce acest aparat poate multiplica pînă la de 100 de ori mostra originală, obiectivul fiind de 500 de ori, a explicat compania într-un comunicat.

Pentru pacienţii cu arsuri pe suprafeţe mici, metoda tradiţională ar putea fi suficientă, însă pentru cei cu arsuri pe porţiuni de între 60 % sau 70 % din corp, noua tehnică este revoluţionară.

"Nu este piele artificială şi nici tocmai naturală. Dacă vrem să fim exacţi, este echivalentul unui ţesut cutanat cu ajutorul bioingenieriei", a explicat cofondatoarea şi directorea Cutiss, Daniela Marino.

Noua piele, numită "denovoSkin" are un milimetru grosime, la fel ca derma sau epiderma naturală şi o culoare roz fluorescent, iar odată aplicată pe porţiunea arsă capătă culoarea naturală a pielii.

Produsul, care este supus în prezent testelor clinice, este deja utilizat la unii pacienţi.

Potrivit companiei, acest aparat, care se aşteaptă să ajungă pe piaţă în 2023, va permite ca tratamentul să fie la îndemîna ţărilor în dezvoltare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?