X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Coronavirus: OMS lansează un proiect care vizează combaterea dezinformării

22 iul. 2020,, 18:30   Ştiinţă şi IT
2573 0

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat marți că va reuni oameni de știință și experți din diverse domenii în cadrul unui proiect care vizează combaterea dezinformării, un pericol relativ nou pentru sănătatea publică, relatează dpa.

Oamenii de știință din diverse domenii, de la matematică la IT, sociologie, psihologie, sănătate și comunicarea urmează să facă parte din acest proiect, a indicat OMS la încheierea unei conferințe online, fără a oferi detalii suplimentare transmite Agerpres.

Colaborarea se va concentra pe un nou domeniu de cercetare, pe care OMS îl numește „infodemiologie”.

Directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a avertizat la declanșarea pandemiei asupra unei „infodemii” care amenință să copleșească oamenii cu o abundență de informații, dezinformare și teorii ale conspirației.

Infodemiologia își propune să studieze cum să se gestioneze cel mai bine această amenințare.


Indiferent dacă sînt adevărate sau false, cantitățile excesive de informații pot influența negativ sănătatea oamenilor, potrivit OMS, crescînd stresul și eventual determinîndu-i pe oameni să accepte sfaturi care ar putea fi periculoase.

„Nu a fost niciodată mai clar faptul că comunicarea este o intervenție publică importantă în sănătate care contribuie la controlul pandemiilor alături de epidemiologie, virologie și managementul clinic”, se arată într-un comunicat al OMS difuzat înaintea conferinței.

Informațiile neclare și înșelătoare ar putea „afecta încrederea” în autoritățile din domeniul sănătății, a indicat agenția ONU.

„Cel mai dăunător aspect al infodemiei au fost informațiile false și distorsionate din partea unor persoane neautorizate. Acest lucru a dus la împărtășirea unor informații periculoase și care nu pot fi verificate”, a adăugat sursa citată.

Organizaţia Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat marți că va reuni oameni de știință și experții din diverse domenii în cadrul unui proiect care vizează combaterea dezinformării, un pericol relativ nou pentru sănătatea publică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?