Orice urmă a navei se pierduse timp de trei secole. Dar nava care s-a scufundat în timpul unei furtuni în largul coastei Floridei nu era o navă obișnuită.
Aceasta făcea parte din „Flota Comorii”, care s-a scufundat în 1715 cu toată prețioasa sa încărcătură la scurt timp după ce plecase din America spre Spania.Odată ce a fost identificată locația exactă a uneia dintre epave, s-a descoperit că era una dintre cele unsprezece nave spaniole ale flotei, notează Noi.md cu referire la antena3.ro.
Din respectiva epavă au fost recuperate peste o mie de monede de argint, în valoare de un milion de dolari. De asemenea, au fost recuperate cinci scuzi de aur, care, pe lîngă valoarea lor economică considerabilă, au și o mare semnificație istorică.
Un uragan a distrus cele 11 nave care se îndreptau spre Spania: flota transporta aur, argint și bijuterii evaluate la aproximativ 400 de milioane de dolari. Toată încărcătura prețioasă s-a scufundat, odată cu echipajele.
Monedele de argint, cunoscute sub numele de „Reales”, fuseseră bătute în coloniile imperiale din Peru, Bolivia și Mexic.
Adăuga comentariu