Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ciorile au capacitatea să creeze unelte prin intermediul memoriei

3 iul. 2018,, 03:03   Ştiinţă şi IT
2660 0

Faptul că unele păsări pot construi unelte este un lucru studiat în detaliu, însă o nouă cercetare arată că corvidele au capacitatea mentală de a transmite cunoştinţele viitoarelor generaţii de ciori.

Anterior, unii cercetători considerau că ciorile pot doar să imite anumite lucruri.

Ciorile sînt considerate printre cele mai inteligente vietăţi din regnul animal. Conform Tech Times, ele îşi pot aminti chipurile umane şi îşi pot ascunde mîncarea. Principala grijă a specialiştilor era că aceste păsări ar putea doar să imite abilitatea de construire a uneltelor, nefiind capabile să înveţe practica de la alte ciori.

„Ciorile din Noua Caledonie proiectează unelte şi pot transmite aceste abilităţi viitoarelor generaţii”, au notat autorii studiului.

Specialiştii au realizat mai multe teste pentru a analiza memoria ciorilor. Ei au antrenat opt ciori sălbatice să pună mici bucăţi de hîrtie într-un automat de vînzare pentru a primi hrană. Cercetătorii au afirmat că ciorile au aflat în timp că doar bucăţile mici de hîrtie ce aveau o anumită lungime vor fi acceptate de către automat.


Pentru a le testa memoria, cercetătorii au îndepărtat bucăţile mici de hîrtie şi le-au înlocuit cu bucăţi ce erau mult prea mari pentru a intra în automat. Păsările şi-au utilizat ciocul pentru a rupe bucăţile mari de hîrtie în unele ce aveau o dimensiune asemănătoare cu cele acceptate de automat. Pentru a dovedi că păsările şi-au utilizat memoria, cercetătorii s-au asigurat că nu va exista nicio bucată de hîrtie care ar fi fost asemănătoare cu cele acceptate de maşinărie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?