X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cînd se lansează noul Android

28 aug. 2019,, 22:00   Ştiinţă şi IT
2338 0

Cel mai nou Android nu va mai avea nume de desert. Are însă o dată de lansare. Chiar dacă Google n-ar fi vrut s-o comunice așa, s-a întîmplat. Astfel, Android 10 va fi disponibil înainte de noile telefoane Pixel.

Google prezintă fiecare versiune nouă de Android vara. Apoi, spre toamnă, e într-o versiune beta pentru rezolvarea problemelor. Acum, Android 10 are și dată de lansare: 3 septembrie.

Android 10 va fi disponibil, în primă fază, pentru telefoanele Google Pixel. Apoi sunt câteva dispozitive care se califică la actualizare. Mai spre final, după câteva luni, Samsung și alți jucători mari vor face actualizarea, cu o interfață proprie peste sistemul de operare.

După lansarea Android 10 pe 3 septembrie, confirmată de echipa de suport a Google, dar nu și de companie, urmează, cel mai probabil, un eveniment în octombrie dedicat noilor telefoane Pixel.

Ce telefoane vor primi Android 10 de la Google în primă fază


În principiu, orice telefon pe care rulezi deja Android Q beta va primi și actualizarea mare. Aici intră telefoanele Pixel, mai vechi și mai noi, dar și ASUS Zenfone 5z sau Essential Phone PH-1.

Pe listă pentru Android 10 mai sunt Huawei Mate 20 Pro, LG G8 ThinQ, Nokia 8.1, OnePlus 6T, OPPO Reno, Realme 3 Pro, Sony Xperia XZ3, Techno Spark 3 Pro, Vivo X27, Nex S, Nex A, Xiaomi Mi 9 și Xiaomi Mi Mix 3 5G.

În trecut, Google a lansat o versiune nouă pe 6 august (în 2018) și pe 21 august (în 2017). E surprinzător acum că se duce pînă în septembrie. E, totodată, posibil ca sistemul să nu fi fost gata de lansare în august. Au existat însă și excepții. În 2015, de exemplu, noua versiune de Android a fost lansată pe 5 octombrie. De regulă, compania face astfel de lansări lunea. Dar acum e zi liberă în Statele Unite ale Americii, pe 2 septembrie, așa că amînă pînă pe 3.

Deocamdată nu există un calendar oficial de la alte companii cu lansările versiunilor lor. E posibil ca până la finalul anului Huawei, Samsung, OnePlus și alții să se preocupe de flagship-uri și să ai Android 10.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?