Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cea mai mare baterie din lume va fi construită de un miliardar

25 mar. 2018,, 02:05   Ştiinţă şi IT
3495 0

Elon Musk pare că nu mai are foarte mult timp să se mîndrească cu cea mai mare baterie din lume, deoarece un alt miliardar vrea să-i depășească recordul.

Compania lui Elon Musk, Tesla, a reușit în urmă cu cîteva luni să construiască cea mai mare baterie din lume, însă performanța demnă de Cartea Recordurilor ar putea să nu mai fie de actualitate în viitorul apropiat.

Miliardarul Sanjeev Gupta este finanțatorul unui proiect similar, dar de o capacitate mai mare decît cel creat de Elon Musk. Astfel, Gupta lucrează la o baterie cu capacitatea de 120 de megawați / 140 MWh, care ar fi mai mare decît bateria lui Musk, de 100 de megawați / 129 MWh, pe care o găsim în Jamestown, Australia de Sud.

Noua baterie va fi construită la aproximativ 150 de kilometri de cea a Tesla și va fi conectată la o nouă fermă solară de la Whyalla Steelworks. Situl a fost cumpărat recent de firma Liberty House, a lui Gupta, atunci cînd a fost cumpărată și compania de minerit Arrium.

Planul pentru o altă mega-baterie în Australia de Sud reflectă interesul sporit al statului în energia regenerabilă. Unul dintre cele mai importante motive pentru această tranziție este pana de curent care a lovit statul în 2016, în urma unei furtuni cum vezi o dată la 50 de ani. 1,7 milioane de locuitori din Adelaide și din zonele adiacente au rămas fără curent, iar autoritățile au decis să găsească o soluție de durată, astfel încît asemenea episoade să nu se mai repete.


Australia de Sud se bazează în prezent pe energie solară și eoliană în proporție de aproape 50%. Proiectul noii baterii pe care vrea să o construiască Sanjeev Gupta ar trebui să demareze în următoarele luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?