Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ce meteoriți pot cauza distrugeri pe Pămînt

16 noi. 2021,, 20:30   Ştiinţă şi IT
4034 0

Directorul Institutului de Cercetare Spațială al Academiei Ruse de Științe Anatoli Petrukovici, membru corespondent al Academiei Ruse de Științe, a descris meteoritul capabil să distrugă Pămîntul. El a menționat că doar corpurile cerești de un kilometru pot face acest lucru, relatează lenta.ru.

„Corpurile cerești mari, cum ar fi meteoritul Tunguska, cad pe Pămînt și provoacă distrugeri o dată la sute de ani. Dacă vorbim despre efectele catastrofale ale asteroizilor asupra planetei, atunci acest lucru, relativ vorbind, se întîmplă o dată la un milion de ani. Astfel de obiecte mari sînt vizibile de departe, le putem calcula orbitele și determina cît de aproape sînt de Pămînt”, a spus omul de știință.

El a mai adăugat că în fiecare an pe Pămînt cad mai mulți meteoriți mici. Potrivit lui, ei nu cad în localități și cel mai adesea ajung în ocean, deoarece acesta ocupă două treimi din planetă. Cercetătorul Institutului de Astronomie Sternberg Vladimir Surdin a adăugat că aceștia pot fi descoperiți doar cu cîteva ore înainte de a atinge Pămîntul din cauza dimensiunilor lor mici.

Mai devreme s-a raportat că un meteorit a spart acoperișul casei unei locuitoare a orașului canadian Golden, British Columbia, căzînd pe o pernă lîngă ea. Femeia nu a înțeles cum a ajuns piatra în patul ei și a sunat la poliție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?