X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Au fost prezentat primele rezultate ale studiului care va dura 500 de ani

2 feb. 2019,, 02:03   Ştiinţă şi IT
2926 0

În 2014, cercetătorii din Scoția, Germania și Statele Unite ale Americii s-au hotărît să înceapă un studiu care să se extindă pe 500 de ani. La cinci ani de la începerea lui, aceștia au venit cu primele rezultate.

Cercetarea are ca scop descoperirea duratei de timp în care microbii pot rezista în izolare. „Care este mai exact rata pierderii viabilității microbilor cînd aceștia hibernează?”, s-au întrebat cercetătorii cînd au început studiul acum cinci ani. „Ce funcție matematică le descrie rata morții pe perioade lungi? Unii mor rapid, lăsînd în urmă o populație strînsă rezistentă, care poate supraviețui pentru perioade mult mai lungi?”.

Pentru a afla răspunsurile la întrebări, oamenii de știință au sigilat sporii de Bacillus subtilis în sute de fiole de sticlă. Acest microb este renumit pentru capacitatea lui de a tolera extremele din mediul înconjurător cu ajutorul hibernării. Doar că longevitatea sa probabil că depășește mult durata de viață a unui om. Tocmai de aceea, echipa de cercetare a hotărît să extindă studiul pe o durată de 500 de ani.

„Va fi cel mai lung experiment științific plănuit creat pînă acum”, au declarat cercetătorii în 2014. „Creat pentru a investiga supraviețuirea microbilor și biomoleculelor pe durata mai multor secole, va merge mult mai departe decît cunoștințele noastre incomplete existente”.

În cadrul studiului, în primii 24 de ani, o dată la doi ani, cercetătorii vor sparge cîte un set de fiole pentru a vedea ce fac sporii de microbi. După aceea, controalele vor fi mult mai rare – o dată la 25 de ani, pînă în 2514 (asta dacă va mai exista omenirea și atunci).


Momentan, microbii nu au dat vreun semn că nu ar mai rezista în izolare, după cum au descoperit cercetătorii în urma spargerii unui set de fiole. „Deși nu au existat diferențe semnificative în [capacitatea de] supraviețuire, diferențele minore pot duce la diferențe mari pe măsură ce studiul de stocare de 500 de ani progresează… pe măsură ce timpul de stocare crește, rezistența sporilor la aceste condiții poate fi afectată în mod dramatic”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?