X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Astronomii apelează la o nouă tehnică de cercetare în căutarea misterioasei Planete 9

29 oct. 2020,, 02:00   Ştiinţă şi IT
7545 0

Pentru a descoperi misterioasa Planetă 9, despre care se crede că se află undeva pe o orbită foarte eliptică, dincolo de orbita lui Pluto, la marginea Sistemului Solar, astronomii vor apela la o altă strategie de cercetare, conform unui nou studiu aprobat pentru publicare în revista The Planetary Science Journal, transmite miercuri Space.com.


Această nouă strategie implică deplasarea imaginilor obţinute prin telescop de-a lungul mai multor posibile poziţii orbitale ale acestei planete, apoi suprapunerea fotografiilor pentru a le combina lumina. Această tehnică a fost folosită deja pentru a descoperi unele luni din Sistemul Solar şi ar putea identifica aşa-numita Planetă 9, dar şi alte obiecte astronomice foarte îndepărtate.

"Chiar nu se pot vedea (aceste obiecte îndepărtate) dacă nu este folosită această metodă", a declarat Malena Rice, astronom la Universitatea Yale din Connecticut. "Dacă Planeta 9 se află undeva acolo, strălucirea ei este incredibil de slabă", a adăugat ea.

Malena Rice este coordonatoarea noului studiu care aplică această metodă. Alături de coautorul Greg Laughlin, profesor de astronomie la Yale, ea a suprapus imagini obţinute de satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), aparţinând NASA, care caută exoplanete de pe orbita terestră.

În cadrul unui test, cercetătorii au observat semnalele slabe provenite de la trei obiecte transneptuniene (TNO) identificate în imagini suprapuse obţinute de TESS. Apoi, folosind această tehnică, oamenii de ştiinţă au căutat şi alte obiecte transneptuniene în două regiuni îndepărtate ale Sistemului Solar şi au descoperit 17 noi posibile astfel de corpuri cosmice.

"Dacă măcar unul dintre aceste corpuri cosmice există cu adevărat, ne va ajuta să înţelegem dinamica regiunilor de la marginea Sistemului Solar şi proprietăţile fizice probabile ale Planetei 9", conform lui Rice.

În prezent cercetătorii verifică cele 17 noi obiecte transneptuniene descoperite apelând şi la imagini obţinute de telescoapele terestre.

Studierea unor astfel de obiecte transeptuniene ar putea să-i conducă pe astronomi până la Planeta 9. Existenţa acestei lumi ipotetice este susţinută de analiza orbitelor unor obiecte transneptuniene dispuse în aşa fel încât par să fie afectate de gravitaţia unui corp cosmic de mărime mare care trece periodic prin apropierea lor orbitală.

Pornind de la analiza orbitelor acestor corpuri trasneptuniene, astronomii au dedus că Planeta 9 ar trebui să aibă masa de 5 până la 10 ori mai mare decât a Pământului şi se află la o distanţă orbitală faţă de Soare de sute de ori mai mare decât orbita terestră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?