Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Aproape 100 de terminale Starlink active în Iran, anunţă Elon Musk

28 dec. 2022,, 05:00   Ştiinţă şi IT
1927 0

Aproximativ o sută de terminale de internet din reţeaua Starlink sînt active în Iran, a afirmat luni patronul SpaceX, Elon Musk.

Miliardarul american promisese în septembrie să desfăşoare reţeaua de sateliţi Starlink în Iran, într-un context în care autorităţile iraniene restricţionează tot mai mult accesul la internet.

"În curînd, 100 de terminale Starlink active în Iran", a scris Musk luni pe Twitter.

Starlink dispune de o reţea de peste 2.000 de sateliţi mici pe orbită joasă deasupra Terrei, care ajută la asigurarea accesului la internet. Terminalele terestre sînt apoi conectate la routere care fac posibilă generarea wifi şi, prin urmare, accesul la internet.

De la începutul războiului din Ucraina, SpaceX a livrat acolo mii de terminale care permit asigurarea unei conexiuni la internet. Aproape 25.000 de terminale au fost instalate în ţară pînă în prezent.

Manifestaţiile zguduie Iranul după moartea în detenţie la 16 septembrie a unei tinere kurde iraniene Mahsa Amini (22 de ani), care a fost arestată pentru că purtase o "ţinută nepotrivită" faţă de codul vestimentar islamic strict în Iran pentru femei. De atunci, sute de persoane au fost ucise, mii arestate şi doi tineri de 23 de ani au fost spînzuraţi.

Autorităţile iraniene au restricţionat de atunci accesul la Instagram şi WhatsApp - pînă în această toamnă singurele reţele sociale încă disponibile - şi VPN-uri, la care iranienii au recurs pentru a accesa site-uri interzise.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?