X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

UEFA ar putea amîna campionatul european 2020

13 mar. 2020,, 07:40   Sport
2881 0

UEFA va decide pe 17 martie, în cadrul unei şedinţe programate, dacă va amîna sau nu Campionatul European 2020, turneu final care este programat să se desfăşoare în Romînia şi alte 11 ţări europene în perioada 12 iunie - 12 iulie, în contextul pandemiei de coronavirus, informează Agerpres.

"Ca urmare a deciziei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a declara infecţia COVID-19 pandemie, UEFA a solicitat o întîlnire cu toţi actorii din fotbalul continental. Marţi, 17 martie, reprezentanţii UEFA vor avea discuţii prin videoconferinţă cu conducătorii tuturor celor 55 de asociaţii naţionale, cu reprezentanţii cluburilor europene şi ai FIFPro pentru a găsi soluţii la situaţia actuală. Se va discuta despre situaţia competiţiilor internaţionale de pe continent, inclusiv EURO 2020. Mai multe informaţii şi eventuale decizii vor fi oferite de UEFA la finalul acestor dezbateri", informează, joi, Federaţia Romînă de Fotbal pe site-ul său oficial.

Romînia a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (Romînia), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sînt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a Romîniei va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?