Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Sportivii din raionul Criuleni sînt gata de luptă (FOTO)

11 dec. 2018,, 16:40   Sport
2276 0

De curînd, cei mai buni sportivi din raionul Criuleni s-au întors acasă cu 12 medalii de la cea mai mare competiție de arte marțiale din România – Cupa Mondială Judgement Day.

Duminică, 9 decembrie, în oraşul Criuleni s-a desfășurat ediția a I-a a Turneului Raional "Cupa Number One" 2018 la Lupta Naţională “VOIEVOD”.

Acesta a fost un eveniment exclusiv de importanță raională, la care au putut participa, în premieră, locuitorii din Criuleni. Competiţia a fost organizată de Federaţia “VOIEVOD” şi Școala Sportivă din Criuleni, sub egida Consiliului Raional Criuleni.

La turneu au participat circa 100 de voievozi din 8 localități a raionului Criuleni.

Înainte de a fi dat startul competiţiei voievozii au depus flori la Monumentul marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfînt.


La deschiderea oficială a turneului, cu un mesaj de încurajare pentru sportivi, a venit vicepreședintele Federației „VOIEVOD”, Oleg Sclifos.

Antrenorul Școlii Sportive Criuleni şi a Clubului Voievod "Number One", Adrian Burunsus, susține că aceasta competiție este un bun prilej pentru tinerii sportivi din raion să se afirme, iar sportivii, care vor înregistra cele mai bune rezultate, vor avea posibilitatea să participe, ulterior, la Campionatul Republicii Moldova “VOIEVOD” 2018.

Înainte de lupte voievozii au avut parte de un seminar privind regulile şi comportament în timpul luptelor, prezentate de triplul campion mondial la lupte unificate, Nicolae Deleu. “Pentru a obține succes, sportivul trebuie să fie educat și disciplinat - susține campionul mondial, - iar astfel de competiții reprezintă un test necesar pentru tinerii sportivi”.

Primii pe saltelele de luptă au ieșit copiii şi cadeţii, fiind urmaţi de juniori şi seniori, care au concurat la două probe: semi-contact şi full-contact. Desigur toți sportivii au fost echipați la maxim.

La finalul concursului de la Criuleni cei mai buni sportivi au fost premiați cu medalii, diplome şi au avut parte surprize plăcute din partea organizatorilor.

Conform totalurilor, "Cupa Number One" 2018 au cîştigat-o sportivii echipei din Dubăsarii Vechi.

Potrivit preşedintelui Federaţiei “VOIEVOD”, Nicolae Pascaru, aceste evenimente sportive educă în tînăra generația spiritul patriotic, dragostea şi devotamentul faţă de Patrie, faţă de poporul din care fac parte.

Scopul evenimentului a fost promovarea modului de viaţă sănătos, aprecierea performanțelor sportivilor și selectarea lotului raional, pentru participarea la Campionatul Republicii Moldova “VOIEVOD” 2018, care va avea loc la Chişinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?