COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Speranța Nisporeni a obținut prima victorie în acest sezon

Speranța Nisporeni a obținut prima victorie în acest sezon

Speranța Nisporeni a cîștigat primul meci din actuala stagiune. Echipa antrenată de Iurie Osipenco a dispus, în deplasare, de Dacia-Buiucani, cu 3-0, în cadrul etapei a 7-a din Divizia Națională.

Toate golurile au fost marcate în repriza secundă, de Oleksandr Iermachenko (minutul 48), Dan Pîsla (51) și Constantin Sandu (87).

„Este o victorie mult așteptată. Ne-am pregătit foarte serios de acest Joc”, a declarat antrenorul Speranței, Iurie Osipenco, transmite IPN.

Într-o altă partidă, Milsami a trecut cu emoții de Codru, scor 3-1. Omul meciului a fost Alexandru Dedov, care a reușit o dublă în ultimele 10 minute. La scorul de 2-1, Codru a cerut un penalty la pătrunderea lui Ion Sandu.

„Cred că a fost penalty. Dar pînă la urmă n-am avut noroc în acest meci. Nu marcăm cu poarta goală, iar Dedov reușește un gol într-o fază în care cred eu a vrut să centreze”, a declarat tehnicianul echipei Codru, Serghei Chirilov.

Pentru astăzi sînt programate partidele FC Florești - Sheriff și Petrocub - Sfîntul Gheorghe, iar duminică se vor duela Dinamo-Auto și Zimbru.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load