X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

S-a stins din viață marele înotător moldovean, Iurii Bașcatov

3 sep. 2022,, 13:30   Sport
3677 0

Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Moldova a anunțat vestea tristă că s-a stins din viață marele înotător moldovean, Iurii Bașcatov.

”Început trist de toamnă. La doar 54 de ani s-a ridicat la ceruri dublul vicecampion olimpic, Iurii Bașcatov. Cu nemărginită durere în suflet trăim aceste clipe grele, cauzate de plecarea pe drumul cel fără de întoarcere al marelui înotător”, se menționează în mesaj.

Iuri Bașcatov s-a născut la Chişinău pe 20 iunie 1968 și a reuşit să se impună în timpul Uniunii Sovietice, cînd concurenţa era foarte dură. Cele mai mari rezultate le-a obţinut în proba de ștafetă 4×100 metri liber: fiind dublu vicecampion olimpic, în 1988 şi 1992, campion european în 1989 şi medaliat cu bronz la Mondialele din 1991. La invididual s-a remarcat în 1989, cînd a devenit vicecampion european pe distanţa de 100 metri stil liber.

În 1993 Iurii Başcatov a cîştigat ultimul său titlu din carieră, campionatul Moldovei şi a decis să se retragă învingător. Următorul an s-a mutat cu traiul în Chile. A locuit 28 de ani în America de Sud.

Comitetul Naţional Olimpic și Sportiv și membrii Asociației Naționale a Atleților Olimpici transmit condoleanţe familiei, prietenilor, colegilor, odată cu trecerea în neființă a lui Iuri Bașcatov.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?