X 
Eurovision stiri: 492
Transnistria stiri: 1303

Sergiu Cleșcenco a dezvăluit de ce Artur Ionița nu a fost convocat la naționala Moldovei

23 noi. 2023,, 23:30   Sport
2777 0

Selecționerul echipei naționale a Moldovei, Sergiu Cleșcenco, a dezvăluit la postul de televiziune Moldova 1 motivele pentru care mijlocașul Artur Ionița nu a jucat în ultima perioadă la prima reprezentativă.

Fotbalistul a jucat ultima dată în echipa națională acum un an.

- Acum pot să vă spun sincer cum a fost. Am vorbit cu el și era situația grea. Schimba echipele des, apoi s-a născut fetița lui. După asta mi-a zis că "la voi merge totul atît de bine că nu vreau ceva să schimb. Haideți să vorbim după preliminarii pentru că vreau să ajut în continuare echipa națională", - a dezvăluit selecționerul Serghei Cleșcenco.

Tehnicianul a mărturisit că a avut parte de o campanie preliminară dificilă, însă este mîndru de ce a realizat. Și, totuși, simte că s-ar fi putut și mai mult.

- Parcă ceva nu e complet totul în sufletul meu, parcă ceva nu ajunge. M-am trezit dimineața și mă gîndeam parcă am făcut totul cum trebuie, dar totuși ceva a lipsit, poate nu am făcut schimbările cum trebuie. Parcă am dat examenul, dar nu pe nota maximă. Pentru noi urmează Liga Națiunilor și trebuie să cîștigăm. Avem scopul să ne clasăm pe primul loc în grupă, - a menționat selecționerul Serghei Cleșcenco.


Echipa națională a Republicii Moldova a terminat competiția din preliminariile Campionatului European pe locul 4 în clasament, cu 10 puncte acumulate. În cele opt meciuri "tricolorii" au înregistrat două victorii, patru remize și două înfrîngeri, marcînd 7 goluri și încasînd 10.

4
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?