Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Roger Federer ratează Australian Open

29 dec. 2020,, 00:30   Sport
7802 0

Roger Federer, fostul număr unu mondial, a declarat forfait pentru Australian Open, competiţie pe care o va rata pentru prima oară în cariera sa, în condiţiile în care este nevoit să-şi continue recuperarea după două operaţii la genunchi, au anunţat luni organizatorii turneului de Grand Slam de la antipozi, transmite digisport.ro.

Roger Federer nu va participa la Australian Open 2021

Federer, care va împlini 40 de ani în vara viitoare, a încetat orice activitate sportivă în luna februarie, dar şi-a reluat recent antrenamentele şi figura pe lista participanţilor la Openul Australiei, care va debuta pe 8 februarie.

"În cele din urmă, Roger nu a avut timpul necesar pentru a se pregăti în mod riguros pentru un Grand Slam şi este foarte dezamăgit că nu va putea veni la Melbourne în 2021", a declarat conducătorul turneului, Craig Tiley, adăugînd că aşteaptă să-l vadă din nou pe elveţian la Australian Open cu ocazia ediţiei din 2022.

Roger Federer şi-a reluat antrenamentele în noiembrie. Ce a spus despre retragere


La începutul lunii noiembrie, după reluarea antrenamentelor, Federer se arătase optimist în vederea participării sale la turneul de la Melbourne. "Sînt pe calea cea bună. Revin treptat, dar nu mă voi grăbi şi nu vreau să pun presiune pe mine. Voi participa la un turneu doar cînd voi fi 100% pregătit. În acest moment, se pare că voi putea reveni la Australian Open în ianuarie", a spus la momentul respectiv jucătorul elveţian, care a cucerit de şase ori trofeul în turneul de la Melbourne, ultima oară în 2018.

Întrebat de multe ori dacă se gîndeşte la retragere, Federer a dezvăluit că va juca atît timp cât asta îi va face plăcere: "Mă gîndesc de vreo cinci ani, dar cît timp îmi face plăcere şi e bine pentru noi toţi, voi continua".

Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, va debuta pe 8 februarie, cu trei săptămîni mai tîrziu faţă de data prevăzută iniţial, din cauza măsurilor sanitare impuse de autorităţile din această ţară pentru evitarea răspîndirii Covid-19, între care o perioadă de carantină de două săptămîni pentru participanţii la competiţie, după sosirea lor în Australia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?