X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Real şi Atletico îşi unesc forţele pentru a ajuta familiile vulnerabile din Madrid

6 iun. 2020,, 00:30   Sport
1988 0

Cluburile spaniole de fotbal Real Madrid şi Atletico Madrid şi-au dat mîna într-o campanie de strîngere de fonduri pentru susţinerea celor mai vulnerabile familii din Madrid, afectate de pandemia de coronavirus, relatează Reuters.


Spania este una dintre cele mai lovite ţări din Europa de Covid-19, virus care a făcut peste 27.000 decese, inclusiv 8.000 în Madrid.

''Madrid deschide încă o dată calea către unitate, sacrificiu şi soluţionare. Ne confruntăm cu una dintre cele mai dificile situaţii din istoria noastră, dar vom trece uniţi prin ea'', a declarat preşedintele lui Real, Florentino Perez într-un mesaj video postat atît de clubul de pe Santiago Bernabeu, cât şi de Atletico.

''Real Madrid şi Atletico Madrid au lansat împreună MadridxMadrid (Madrid pentru Madrid), o iniţiativă în beneficiul celor mai vulnerabili oameni din societatea noastră. Întregul Madrid se poate strânge în spatele acestei iniţiative pentru a-i ajuta pe cei care trec prin vremuri dificile'', a spus preşedintele lui Atletico, Enrique Cerezo.

Carantina strictă impusă de Spania pentru a stopa răspîndirea noului coronavirus a paralizat economia spaniolă. În luna mai, un record de 5,2 milioane de oameni erau înregistraţi în şomaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?