Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Rafael Nadal a cîștigat pentru a 14-a oară turneul de la Roland Garros

6 iun. 2022,, 12:00   Sport
2328 0

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul cinci mondial, a cîștigat pentru a 14-a oară în cariera sa turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-0, pe norvegianul Casper Ruud (nr.8), prezent în premieră în ultimul act al unei competiții de o asemenea anvergură, transmite Agerpres.

La 36 de ani, împliniți pe 3 iunie, Nadal și-a trecut în palmares al 22-lea trofeu de Grand Slam din cariera sa (record absolut), distanțîndu-se astfel de marii săi rivali, sîrbul Novak Djokovic și elvețianul Roger Federer, ambii cu cîte 20 de titluri majore.

În finala disputată duminică pe arena Philippe Chatrier de la Roland Garros, campionul iberic nu i-a lăsat nicio șansă adversarului său. Nadal a cîștigat destul de ușor primul set (6-3), însă norvegianul a lăsat impresia că va fi capabil să reechilibreze partida în setului secund, în care a condus cu 3-1. Ruud (23 de ani) a cedat apoi cinci ghemuri consecutive, permițîndu-i jucătorului iberic să-și treacă în cont și cel de-al doilea set, cu un scor identic (6-3).

Setul al treilea nu a avut practic istoric, Nadal fiind cel care a dominat ostilitățile de la un capăt la altul, impunîndu-se cu un sec 6-0 și adjudecîndu-și finala după 2 ore și 18 minute de joc, sub privirile regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, prezent în tribune.

Rafael Nadal și Casper Ruud s-au înfruntat cu această ocazie pentru prima oară în circuitul profesionist, în condițiile în care norvegianul nu a trecut niciodată de optimile de finală în Marele Șlem, pînă la actuala ediție a turneului parizian.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?