Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Radu Albot a fost învins de Alexander Zverev la Australian Open

21 ian. 2022,, 13:45   Sport
2412 0

Tenismanul moldovean Radu Albot a fost eliminat în turul al treilea al turneului de Mare Șlem de la Australian Open. Acesta a fost învins cu 6-3, 6-4, 6-4 de germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial, într-o partidă disputată vineri la Melbourne, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md.

Zverev (24 ani), medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, accede astfel în optimile de finală fără să cedeze niciun set de la debutul actualei ediţii a competiţiei de la antipozi.

„Radu este într-o formă foarte bună, a jucat foarte bine şi a câştigat cinci meciuri până acum, pentru că a trecut prin calificări. Deci, sunt fericit că am câştigat în trei seturi mai ales că nu am făcut un meci perfect", a comentat germanul.

Radu Albot, în vârstă de 32 ani ocupă în acest moment locul 124 în ierarhia mondial, după ce a atins cea mai bună poziţie din cariera sa (39) în 2019.

Alexander Zverev este unul dintre favoriţii la câştigarea trofeului în acest an, alături de rusul Daniil Medvedev, numărul 2 mondial, după ce sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP şi deţinătorul recordului de victorii la Australian Open (9), a fost nevoit să părăsească Australia în urma anulării vizei sale de către autorităţile din această ţară.

Albot s-a mai duelat cu Zverev la US Open în 2019 și a cedat în 5 seturi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?