X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Motanul Achile ştie cum se va încheia meciul dintre Nigeria şi Argentina (VIDEO)

26 iun. 2018,, 20:00   Sport
2966 0

Pericol pentru Argentina lui Leo Messi. Naţionala “pumelor” se află în faţa meciului de a fi sau a nu mai fi la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia, fiind obligată să cîştige disputa cu “vulturii verzi” din Nigeria.

Orice alt rezultat va trimite acasă devreme una dintre favoritele la cîştigarea trofeului.

Însă şansele Argentinei de a merge mai departe au fost spulberate de către prezicătorul turneului final din lumea necuvîntătoarelor. Mai precis de deja celebrul motan Achile, urmaşul la fel de celebrei caracatiţe Paul la Mondialul din 2010 din Africa de Sud.

Achile, cel care are pînă acum preziceri reuşite sută la sută, indicînd mereu corect învingătoarea din meciurile Rusia – Arabia Saudită 5-0, Maroc – Iran 0-1 şi Brazilia – Costa Rica 2-0, atrebuit să aleagă între bolul cu mîncare din dreptul steagului Argentinei sau al celui nigerian. Ca de obicei, acţiunea s-a desfăşurat într-una din sălile celebrului muzeu Ermitraj din Sankt Petersburg.

Vestea proastă pentru Messi şi compania este că felina nu a stat pe gînduri nici un moment, nu a avut nici o clipă de ezitare şi s-a înfruptat imediat din bolul în dreptul căruia figura steagul Nigeriei. Eliminarea Argentinei ar însemna cea mai mare surpriză de la turneul final. Dintre marile favorite doar Brazilia ar mai avea emoţii reale, pentru că un eşec în faţa Serbiei în ultimul meci ar însemna şi visul spulberat pentru Neymar şi Coutinho.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?