Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vitalie Damașcan marchează al doilea meci la rînd în Superliga României

18 mar. 2023,, 13:30   Sport
2372 0

Internaționalul moldovean Vitalie Damașcan e în mare formă înainte de dubla cu Insulele Feroe și Cehia, din preliminariile Campionatului European 2024!

Atacantul a înscris astăzi un gol pentru echipa sa, FC Voluntari, în Superliga românească, la capătul unei faze superbe a formației ilfovene. Damașcan a deschis scorul în minutul 31, în partida cu Hermannstadt, din prima etapă a play-out-ului, iar în minutul 90+2 a fost avertizat. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, Hermannstadt reușind să egaleze în min. 69 prin Silviu Balaure.

Fundașul Igor Armaș a fost integralist, iar mijlocașul Vadim Rață a fost schimbat în min. 79. După acest meci, formația ilfoveană, cu 18 puncte, a urcat pe locul 2 în clasamentul play-out-ului Superligii.

Acesta este al 10-lea gol marcat de Vitalie Damașcan în actuala stagiune: 9 pentru Voluntari și unul pentru Sepsi.

Vitalie Damașcan s-a transferat pe 2 septembrie 2022 la FC Voluntari pentru un împrumut de un an de la Sepsi OSK. Anterior atacantul de 24 de ani născut la Soroca a mai jucat la Zimbru, Sheriff, Torino FC, Italia, Fortuna Sittard și RKC Waalwijk, ambele din Țările de Jos. Cu formația din Tiraspol a cîștigat două titluri de campion al Moldovei, o Cupă și a devenit golgheterul ediției 2017, cu 13 reușite. Iar cu Sepsi a devenit deținătorul Cupei și Supercupei României.


Pentru Naționala Moldovei Vitalie Damașcan a jucat 24 de meciuri și a marcat 2 goluri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?