Înfrunt furtuna

În luna mai a anului curent chișinăuianul Serghei Cliuev pentru a 15-ea oară a devenit campion absolut al Rusiei la planorism. Dar, pentru prima oară în carierea sa, cunoscutul sportiv a evoluat sub drapelul Republicii Moldova. Va deveni oare victoria sa un impuls pentru renașterea acestui gen de sport în țara noastră? Cu regret, e puțin probabil ca cineva să poată răspunde cu exactitate la această întrebare.

L-am rugat pe Serghei să ne spună cum arată Terra de la înălțimea zborului de pasăre. Cum reușește să ”calculeze” furtuna? Și cum anume holdingul agricol a devenit ”centura de transmisie” a celui mai bun club de zbor din Rusia?

- Serghei, felicitări cu ocazia acestei victorii sonore și povestește-ne, te rog, mai detaliat despre această competiție.

- Campionatul Rusiei la planorism, clasa mixtă, s-a desfășurat în baza clubului de zbor «Сапсан» - pe aerodromul din preajma or.Usmani. Geografic, este regiunea Lipețc, însă clubul ține de Voronej, se află la hotarul dintre două regiuni. În a. 2012 eu am asistat la nașterea lui.

De tot, la campionat au participat 30 de sportivi din trei țări – Rusia, Belarus și Moldova, pe care am reprezentat-o eu. Vremea ne-a permis să efectuăm 6 exerciții. Am zburat deasupra regiunilor Voronej, Lipeșc, Tambov și Tula. Traseul maxim a fost de 420 km.

- Ce întrunește în sine noțiunea de «planorism, clasa mixtă »?

- În Rusia, anual au loc campionate la planorism pentru trei clase. Acesta este cel mai prestigios, el unește piloții cei mai buni, printre care și figurile-cheie din selecționata FR. Ei zboară cu aparate de diverse subclase, însă la bază stau planoarele cele mai moderne. Eu am avut ocazia să concurez pe un motoplanor sportiv german, arendat – «Arcus М». Grație motorului retractabil, el se ridică în aer fără ajutorul unui avion de remorcare. După ce a atins înălțimea dorită, motorul se oprește, este ascuns total în fuzelaj și aparatul își continuă zborul ca un planor obișnuit.

- L-am văzut într-o poză – e fantastic de frumos !

- Și principalul – este perfect din punct de vedere aerodinamic. Însă nu e ușor să înșeuezi acest cal. Spre deosebire de obișnuitul «Янтарь», care trage cca 300 kg, «ArcusМ» este un aparat greu, de 800 kg, cu anvergura aripilor de 20 m. Pilotarea lui trebuie să fie filigrană. Dacă «Янтарь» se înșurubează momentan în curenții ascendenți, stă suspendat în cei descendenți, apoi «Arcus М» aproape fără a reduce din înălțime, în linie dreaptă parcurge lesne printre curenți 30 – 40 km. Folosind experiența și intuiția, principalul e să ”citești” atent norii de pe cer și astfel vei ști unde te vor cuprinde curenții puternici.

- Știu că în timpul competițiilor traseele planorilor au forma unor triunghiuri.

- Așa a fost ani în șir, acum acestea au fost înlocuite cu poligoane de diverse configurații. Dar principalul – ne-am despărțit de aparatele foto. Anterior, aparatul de fotografiat cu temporizator trebuia să înregistreze punctele de traseu, fixate pe hartă. Pentru victorie, era importantă nu numai viteza maximă, dar și aceste imagini, care confirmau că ai urmat exact traseul. Acum întregul zbor îl fixează registratorul de bord, un fel de «cutie neagră». Ulterior, arbitrii descifrează aceste date și văd parametrii zborului: viteza, virajele pe care le-a efectuat sportivul.

- Ești adeptul planorismului clasic – zboruri la viteză pe un anume traseu?

- Acum nu mai uimești pe nimeni cu «clopote», «butoaie», «bucle moarte», numai pe vremea lui Piotr Nesterov «bucla» era ceva de mirare. Dar clasica este clasică. Însă nu rareori evoluez la diverse showuri. Pe 9 mai, curent, în toiul campionatului, clubul «Сапсан» a organizat o sărbătoare aviatică minunată în cinstea Zilei Victoriei. Sub privirile a mii de oameni, am arătat un pilotaj deplin.

- Cum arată Terra de la înălțimea zborului de pasăre ?

- Aerodromul Usmani se află la hotar cu rezervația de biosferă Voronej. Din aer, acest masiv forestier pare o taiga fără margini. Este foarte impresionant tabloul combinatului metalurgic din Novolipețc, am zburat la 5-7 km de acest gigant… Mi-a fost interesant să urmăresc cum deasupra anomaliei magnetice de la Kursk la înălțimea de 500 metri mințea o busolă magnetică obișnuită. Ți se oprește răsuflarea în zborul deasupra pădurilor din Breansk. Acolo brazii înalți se contopesc într-un abis de malahit fără margini. Dar sub Kursk și Oriol, în zilele însorite, lanurile nemărginite te orbesc cu strălucirea lor de aur. Nu galben-aprins, anume de aur. Și grîul acolo atinge înălțimi de 1,5 m. Eu am obligația să determin înălțimea vegetației foarte exact, pentru cazul unei aterizări neașteptate. Foarte pitorești par de la înălțime panglicile albastre și întortocheate ale Volgăi, Donului, Veatcăi. Iar dincolo de Veatca pădurile chiar te «încordează» - înțelegi, că în caz de necesitate aterizarea va fi foarte anevoioasă!

- Asemenea situații apar deseori?

- Nici un planorist nu este scutit de ele. Eu personal am memorizat o istorie din a. 2010. Înainte de campionatul mondial care s-a desfășurat în orașul slovac Previdza, am efectuat un zbor de antrenament și am nimerit într-o furtună foarte puternică. Am fost nevoit să aterizez la poalele muntelui Tatra Înaltă. Planorul s-a spart în așchii, eu din fericire nu am avut răni mari. Din acest punct de vedere, în Europa una dintre țările cele mai dificile este Finlanda, unde-s multe păduri și lacuri. Acolo planoriștii fac cursuri speciale de aterizare forțată pe apă.

- Serghei, cum e să zbori pe timp de furtună ?

- Mie îmi place și, să nu mă credeți lipsit de modestie, știu să zbor pe așa vreme. Este, cum ar veni, vremea MEA. Îmi place să calculez furtuna, să caut în ea calea optimă. Aici e nevoie de tactici și abilități deosebite. De ce mulți sportivi, în aceste cazuri, caută rapid un teren pentru aterizare? Probabil, de vină nu este frica, ci confuzia, neîncrederea în propriile puteri. S-au ciocnit cap în cap cu furtuna, au nimerit imediat în curenții descendenți, și au aterizat fără luptă. Dar pe timp de furtună, acolo sus senzațiile-s foarte puternice. Din cer plouă – niște dungi verticale negre, printre care trebuie să manevrezi. Un fel de slalom aerian. Este foarte important să calculezi din care parte e mai bine să înconjori furtuna. Dacă mergi pe flancul ei frontal, vei fi perfect ridicat de curenții ascendenți puternici, dacă din spate – furtuna nu va ține planorul, nimerind acolo începi să «cazi», adică nimerești în curenții descendenți puternici. Apropo, în zbor auzi tunetul, dacă acesta este foarte aproape. Dar de cele mai multe ori el abia de se aude. Curenții care suflă asupra planorului «sting» sunetul tunetului.

Desigur, spre deosebire de avion, să călătorești cu planorul pe timp de furtună este mai puțin periculos. Da ce frumuseți poți vedea! Închipuiți-vă: un orășel este acoperit de o ploaie gri, iar cel de alături se încălzește la soare. Și tu vezi această panoramă de basm ca în palmă.

De fapt, condițiile climaterice pot corecta semnificativ competițiile planoriștilor, căci campionatele nu se transferă din aceste motive. Uneori, o competiție tradițională de două săptămîni se transformă într-o așteptare a ”miracolului meteorologic”. În asemenea zile versul lui Reazanov ”natura nu are vreme rea” pare a fi o zeflemea.

- Care a fost ideea Marelui Premiu al planorismului, care pentru prima dată a avut loc în a.2005? Ai participat de multe ori la ceste competiții, le cunoști nu din auzite.

- Este una dintre încercările de a promova activ planorismul. Conducerea comisiei de planorism FAI și-a dorit să facă foarte popular și spectaculos acest gen de sport. Din același motiv, din a. 2004 FAI a permis eliberarea licențelor profesionale de planorism. Este un sport de masă, și este normal să apară cohorta profesioniștilor. Chiar dacă deocamdată nu avem structuri profesionale speciale, cum ar fi în tenisul mare sau la «Formula», nu avem fonduri serioase pentru premiere. Campionatele de planorism pot avea printre ”premii” un tricou, o geantă, o sticlă de șampanie. Respectiv, nu se îmbulzesc sponsorii, interesați de plasarea publicității în acest «spațiu informațional». Da ideea Premiului Mare a fost următoarea. Pe fiecare planor este instalat un senzor marcat, care în regim online transmite staff-ului informația despre zbor. Astfel apare posibilitatea de a urmări competiția pe un ecran mare, instalat pe aerodrom, dar și pe monitorul unui PC. Altfel nu poți face ca acest sport să fie spectaculos, căci piloții zboară la sute de kilometri de linia de start.

De altfel, azi acest sistem de senzori este utilizat activ și la alte competiții, nu doar la Marele Premiu. Spre exemplu, în acest fel mulți dintre suporterii mei din Moldova au urmărit zborurile mele din cadrul campionatului Rusiei.

- Mama ta, Ludmila Cliueva, a fost triplă campioană a URSS la planorism. Un adevărat as al zborurilor cu planorul a fost soțul ei Nicolai Poddubnîi, care ani în șir a stat în fruntea clubului de zbor din Chișinău. Se spune, că experiența ta de zbor este egală cu anii trăiți.

- Da, conform legendei de familie, pentru prima dată eu m-am pomenit pe un planor… înainte de a mă naște, la un antrenament al mamei. Așa că la moment am o experiență de exact jumătate de secol.

- Au contat mult lecțiile mamei, în adolescență?

- Desigur! Ea mi-a dat bazele teoretice, și-a împărtășit multe dintre observațiile sale, care ajută la analizarea condițiilor climaterice. La 18 ani eu deja candidam pentru selecționata unională, la 20 eram maestru în sport al URSS. Fiind membru al selecționatei alături de cei mai buni piloți ai țării mi-am șlefuit foarte repede abilitățile.

- Totuși, este un lucru nemaipomenit – să te ridici pe treapta superioară a piedestalului campionatelor rusești de tocmai 15 ori…

- Niciodată nu am făcut antrenamente în condiții de seră, am zburat în cantonamente în diferite regiuni ale URSS, ceea ce mi-a adus o experiență de neprețuit. Dar înainte de actualul campionat nu am putut să mă antrenez timp de doi ani – în Moldova, planoarele stau priponite de mulți ani. După o așa pauză, în acest gen de sport este inutil să te aștepți la rezultate serioase. De aceea în primăvară am mers la Moscova nu pentru a obține o victorie, ci cu visul de a zbura cu plăcere. Plănuiam să mă antrenez acolo, barem, o săptămînă. Dar în acele zile a plecat din viață mama, și eu am putut părăsi Moldova doar cu două zile înainte de campionat. Probabil, pe valul acestor încercări și s-au acutizat niște simțuri, care ”au conectat” cumva intuiția. Din primele zile de competiții eram printre primii, «al șaselea simț» mă ajuta să ghicesc unde pot prinde curenții ascendenți.

- Dacă se poate, deschide parantezele financiare: este o plăcere scumpă participarea la un asemenea campionat ?

- Taxa de participare și alte cheltuieli au necesitat 1500 de euro. Eu am evoluat sub drapelul Moldovei, însă nici nu visam la un sprijin al statului, evident. M-a sponsorizat Alexandru Machedon, șeful companiei StarNet , pe care l-am ajutat să însușească un avion cu motor ușor.

- Serghei, ai un talisman?

- De 30 de ani nu mă despart de ochelarii pe care în timpul zborului practic nu-i scot. Au niște filtre de lumină speciale, pentru aviație. Un nor aproape invizibil cu ochiul liber prin ei devine perfect vizibil – în contrast.

- Eu am citit, că planorismul este comparabil cu acrobația, din punct de vedere al energiei consumate. Iată ce pseudo-imobilitate în timpul zborului, care poate dura și 7 ore, uneori – cu insuficiență de oxigen. În același timp, în fiece minut trebuie să analizezi zeci de parametri: înălțimea zborului, viteza și direcția vîntului, viteza curenților ascendenți. Mulți sportivi preferă să compenseze caloriile în aer, cu tartine și mere. Ce meniu ”aerian” ai?

- În timpul zborului nu consum nimic. Mai înainte, fumam, dar de 10 ani deja m-am lăsat .

- Se spune că în acest gen de sport un rol mare în are disponibilitatea de a învăța mereu. Tu înveți , dar și îi înveți pe alții : mai bine de 8 ani ai făcut parte din consiliul antrenorilor al selecționatei Rusiei, ai antrenat echipa din Tatarstan. Da la «Сапсан» din Ivan Cazacov, care avea doar 16 ani, ai educat un campion al Rusiei. Cum ai ajuns printre fondatorii acestui club? Se pare, este unul dintre cele mai bune din Rusia, acolo au loc și campionate internaționale, și cele de calificare pentru Premiul Mare.

- În a. 2012 mi-a propus să mă ocup de crearea noului club Anton Ghennadievici Permeacov, un cunoscut om de afaceri rus, șeful unui holding agricol mare. El mereu a fost interesat de aviație, și după ce la Oriol a zburat cu un planor, a dorit să creeze propriul cub de aviație .

Am început de la zero, pe loc gol – am închiriat de la ДОСААФ două planoare și un avion. Acum clubul are 25 de planoare și 15 avioane. Iar pe «locul gol» au crescut un complex hotelier minunat, un restaurant, un campus. Vin acolo cu multă plăcere planoriști din toată lumea, care-s frapați de ospitalitatea lui Anton Ghennadievici. E o persoană cu suflet mare, axat pe popularizarea planorismului, pe dezvoltarea sporturilor aviatice. El a creat condiții pentru ca aerodromul să devină pentru selecționata Rusiei o bază de acrobație aviatică, a început să restabilească, din cont propriu, tehnica aviatică a secției locale ДОСААФ, a făcut gratuită pregătirea elevilor pentru zborul cu planorul.

- Și totuși, ai decis să revii la Chișinău?

- Aici era familia mea – soția și doi copii. Eu trăiam, vorba ceea, în două țări, însă în condițiile pandemiei asta s-a dovedit a fi problematic. Așa a apărut decizia de a reveni definitiv. Azi eu zbor cu avioane ușoare pe post de pilot de siguranță. Ajut la soluționarea problemelor ce țin de condițiile meteo - prognozare, comunicarea prin radio cu dispecerii din aeroporturi, formarea traseelor, calcularea parametrilor de aterizare. Printre planurile mele cele mai apropiate – înregistrarea oficială a Asociației de planorism din RM, și dezvoltarea acestui sport în baza aerodromului din vadul lui Vodă.

- La moment, ești unicul planorist competitiv din republică. Iar în aviația sportivă moldovenească domnește o acalmie totală. Asta chiar dacă altă dată jumătate din membrii selecționatei URSS de parașutism erau moldoveni. Păcat că deocamdată în țara noastră nimeni nu are nevoie de «master-clasul unic de zbor pe timp de furtună »…

- Fiind optimist, eu am certitudinea că deasupra aerodromului nostru se vor ridica zeci de planoare, cum era în copilăria și adolescența mea. Problemele sociale, economice, politice și de orice alt ordin nu pot opri sportul aviatic. Mai ales că pentru parașutiștii și planoriștii întregii URSS, dar și pentru cei străini, Vadul lui Vodă era o adevărată Mecca - condițiile atmosferice ideale, vinul bun, bazele turistice de-a lungul Nistrului pitoresc. Grație climei noastre, echipele unionale organizau aici cantonamente de două ori pe an – în aprilie și în septembrie. Ele puteau începe cu o lună mai înainte și puteau dura cu o lună mai mult ca în alte regiuni rusești.

- Care-s pașii practici, ce ar ajuta Asociației de planorism din RM să prindă, după înregistrate, «curenții ascendenți» puternici?

- Clar că nu se va putea fără un sponsor serios. În prezent pe aerodrom s-au păstrat două aparate «Янтарь», dar ele-s pentru competiții, și nici starea lor tehnică nu este perfectă. Zborurile trebuie începute cu planoare cu două locuri, alături de elev să poată ședea instructorul. Adică, avem nevoie de două planoare duble și un avion de remorcare.

- Care-s costurile?

- Planoarele de calitate, deși nu noi, costă 25 – 30 mii de euro fiecare, avionul – 30 – 40 mii. Despre cadre - pentru început, putem găsi 3-4 specialiști. La sigur, vor reacționa prietenii mei din Rusia – piloți experimentați, antrenori, oameni de afaceri. Azi se dezvoltă și turismul «de vaccinare», ce să mai vorbim despre turismul «aerian». În toată lumea, piloții de planor se mișcă rapid, călătoresc cu plăcere în diferite țări. Vot veni și la noi, dacă zborurile deasupra Nistrului vor redeveni o realitate.

După înregistrarea Asociației, noi vom putea obține acreditarea FAI. Asta le va permite sportivilor noștri să reprezinte Moldova la campionatele Europei și la cele mondiale. Priviți cum se dezvoltă genurile de sport aviatic în România, la care se face deseori trimitere la noi. Acolo funcționează vre-o 15 cluburi aeronautice, în care elevii primesc instruire gratuit. Subvențiile statului le permit să achiziționeze tehnică modernă, să salarizeze decent antrenorii, să trimită sportivii la diverse competiții.

- Noi vorbeam despre cele două aparate «Янтарь», da eu mi-am amintit de o fotografie în care te reflectai ca în oglindă în aripa unui «Янтарь» …

- Acea fotografie a fost făcută la campionatul internațional din Germania, unde planorul a fost adus literalmente la strălucire. Pentru informare: o așa strălucire costă mai bine de 4000 de euro. Puțin probabil, ca un sportiv să se oglindească în aripa unui planor moldovenesc. Dar, ne trecem și fără strălucire. Principalul e să zburăm.

A intervievat Tatiana Borisova