COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Frank de Boer este noul selecţioner al Olandei

Fostul internaţional olandez Frank de Boer a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a Olandei, avînd ca obiectiv Cupa Mondială din 2022, a anunţat Federaţia regală olandeză de fotbal (KNVB), citată de AFP.


Al treilea jucător ca număr de selecţii din istoria reprezentativei Oranje, De Boer îl înlocuieşte pe Ronald Koeman, care a demisionat luna trecută pentru a prelua echipa spaniolă FC Barcelona. După plecarea lui Koeman, interimatul a fost asigurat de secundul acestuia Dwight Lodeweges, transmite agerpres.ro.

"Antrenorul Frank de Boer se va afla la cîrma echipei noastre naţionale pînă la Cupa Mondială 2022 din Qatar", a precizat KNVB în comunicatul său.

Finalistă a Cupei Mondiale în trei rînduri (1974, 1978, 2010), Olanda a ratat calificarea la EURO 2016 şi la Mondialul din 2018.

Franciscus de Boer (50 ani), cunoscut drept Frank de Boer, a evoluat ca fundaş pentru reprezentativa ţării sale între 1990 şi 2004. După retragerea din activitate, el a fost unul dintre secunzii fostului selecţioner Bert van Marwijk, între 2008 şi 2010, cînd naţionala Olandei a ajuns pînă în finala Cupei Mondiale 2010 din Africa de Sud (pierdută după prelungiri în faţa Spaniei).

De Boer a antrenat apoi echipa Ajax Amsterdam, cu care a câştigat patru titluri consecutive de campioană a Angliei, fiind singurul tehnician din Eredivisie care a reuşit această performanţă. El s-a despărţit însă de "lăncieri" în 2016, după două sezoane fără titlu, preluînd formaţia italiană Inter Milano, de unde fost demis după doar 85 de zile, ca urmare a rezultatelor modeste.

În iunie 2017, Frank de Boer a fost numit antrenor al echipei engleze Crystal Palace, în Premier League, de unde a plecat după 10 săptămîni. În 2018, fostul internaţional olandez a fost ales pentru a-l înlocui pe Gerardo Martino la echipa Atlanta United, campioana en titre din MLS la momentul respectiv, însă clubul american a anunţat reziliere de comun acord a contractului cu De Boer după eliminarea francizei în faza grupelor turneului Ligii nord-americane de fotbal.

Frank de Boer va fi prezentat în mod oficial vineri de către KNVB, la centrul naţional de pregătire de al Zeist, nu de parte de Utrecht.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load