Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

FIFA vrea să existe un stadion cu numele lui Pele în fiecare ţară din lume

3 ian. 2023,, 23:00   Sport
2253 0

FIFA va cere tuturor ţărilor membre să atribuie numele lui Pele unuia dintre stadioanele lor, a anunţat luni preşedintele Gianni Infantino, prezent în oraşul brazilian Santos, cu ocazia funeraliilor legendarului decar al Selecao, informează AFP.

Infantino a venit în Brazilia pentru a-i aduce un omagiu celui pe care mulţi îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, pe stadionul Vila Belmiro al clubului FC Santos, la care "Regele" Pele şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei, transmite agerpres.

"Vom cerere tuturor ţărilor din lume să atribuie numele lui Pele unuia dintre stadioanele lor", a declarat cu această ocazie preşedintele FIFA.


Alături de alţi conducători ai fotbalului, Infantino a fost unul dintre primii care s-au recules luni dimineaţă lîngă sicriul lui Pele, care a fost depus la centrul terenului stadionului pe care brazilianul a scris o parte din legenda sa.

"Sîntem plini de tristeţe. Pele este etern, este unul dintre simbolurile mondiale ale fotbalului", a adăugat el.

La sediul FIFA din Elveţia, toate drapelele au fost coborîte în bernă, vineri, la o zi după anunţul decesului triplului campion mondial, care s-a luptat mai bine de un an cu un cancer de colon.

Mai multe sute de persoane au venit luni la stadionul lui FC Santos, pentru a-i aduce un omagiu lui Pele, care va fi înmormîntat marţi, în cadrul unei ceremonii restrînse, după o procesiune pe străzile din Santos.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?