COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Federațiile de Fotbal din Moldova și Belarus au convenit asupra unei cooperări

Federațiile de Fotbal din Moldova și Belarus au convenit asupra unei cooperări

Federațiile de Fotbal din Moldova și Belarus vor semna un acord de cooperare, transmite Noi.md

Declarația a fost făcută de ambasadorul Moldovei în Belarus, Victor Sorocean, menționînd că un acord în acest sens a fost atins în cadrul seminarului moldo-belarus cu tema "Dezvoltarea fotbalului regional".

Seminarul a avut loc la Minsk și a fost organizat la inițiativa Federației de Fotbal din Moldova.

La eveniment au participat 40 de asociații raionale, regionale, municipale de fotbal din Moldova. În fruntea delegației s-a aflat Președintele FFM, Leonid Oleinicenco, vicepreședintele, Ruslan Berzoi, și alți colaboratori responsabili din cadrul Federației.


Colegii belaruși au informat despre dezvoltarea fotbalului regional în țară, principiile finanțării, metodologia de predare și baza tehnico-materială. În discursul său, Ambasadorul Republicii Moldova în Belarus, Victor Sorocean, a atras atenția asupra interacțiunii mai strînse, precum și implementării experienței utile a colegilor belaruși.

"Punctul final a fost acordul comun al părților privind pregătirea Acordului de cooperare dintre Federația de Fotbal din Moldova și Asociația Federației de Fotbal din Belarus", a scris pe pagina sa de pe rețelele de socializare diplomatul moldovean.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load