X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

FC Zimbru se retrage din Divizia Națională și din toate ligile inferioare

3 mar. 2020,, 15:52   Sport
3076 0

FC Zimbru se retrage din Divizia Națională și toate ligile inferioare. Anunțul a fost făcut de directorul general al clubului, Sevastian Botnari.

Acesta a menționat că principalul finanțator al clubului, Nicolae Ciornîi, nu mai vrea să investească bani în echipa de seniori, transmite Noi.md cu referire la ziarulnational.md.

Potrivit lui Botnari, 70% din bugetul clubului mergea pentru prima echipei, iar acum nu mai sînt bani pentru a continua în Divizia Națională.

„Corect ar fi retragerea echipei din Divizia Națională și ligile inferioare. Echipa de seniori nu va mai exista. Această retragere ne va ajuta să redresăm situația economică a clubului. Dacă nici pentru anul viitor nu vom găsi soluții, atunci nu vom avea echipă de seniori”, a precizat Botnari într-o conferință de presă.

Acesta a mai adăugat că Ciornîi va continua să investească în academia de fotbal a FC Zimbru: „sînt datorii de 6 milioane de lei și trebuie să le întoarcem”.

De asemenea, Sevastian Botnari invită oamenii de afaceri, suporterii și cei care vor binele echipei la o masă rotundă, în cadrul căreia să fie găsite soluții. Întîlnirea urmează să aibă loc vineri, pe 6 martie, începînd cu ora 17.00, la Stadionul „Zimbru”.

De menționat că FC Zimbru este al doilea cel mai titrat club din R. Moldova, avînd opt titluri de campioană, șase Cupe al Moldovei și o Super Cupă a Moldovei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?