Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Dodon a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei de Şah a RM

5 dec. 2021,, 17:00   Sport
5684 2

Ierii, a avut loc Adunarea de dare de seamă şi alegeri a Federaţiei de Şah a RM, în cadrul căreia Igor Dodon a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei de Şah din Republica Moldova, pentru al III-lea mandat.

Menționăm că funcția de preşedinte al Federaţiei de Şah din RM este deținută de Igor Dodon din anul 2011, fiind ales în unanimitate în cadrul celei de-a patra Conferinţe a federaţiei de profil.

În raportul său de totalizare Igor Dodon a menţionat că în perioada 2016-2021, Federaţia a cunoscut o nouă etapă de dezvoltare, prin continuarea tradițiilor frumoase a șahului moldovenesc, dar și modernizarea metodelor de propagare a șahului.

“Pe parcursul acestor ani au fost constituite asociații teritoriale de șah în toate raioanele țării. Pentru propagarea şahului în rîndul copiilor specialiştii Federaţiei au elaborat Curriculumul de şah (optional) pentru instituţiile de învăţămînt primar. Au fost create şi dotate cu inventar 143 de cluburi sportive de şah în instituţii de învăţămînt şi case de cultură în diferite localităţi.

În acești ani a crescut considerabil numărul jucătorilor cu rating Elo. La moment avem peste patru sute de jucători în lista ELO, printre care: 10 Mari Maeştri Internaţionali, 26 Maeştri Internaţionali, 34 Maeştri FIDE. Conform numărului şi nivelului de pregătire al şahiştilor pe arena internaţională, astăzi Moldova se clasează pe locul 53 în lume, dintre 171 de ţări”, a menţionat Igor Dodon.


De asemenea, potrivit lui, în perioada de raport a sporit numărul competițiilor naționale şi internaționale cu circa 30%. Sportivii moldoveni au obţinut performanțe la Olimpiadele mondiale, la Campionatul Mondial, Campionatul Europei etc.

În cadrul Adunării de dare de seamă a fost adoptat un program de activitate pentru anii 2022-2024, unde au fost fixate obiectivele de bază ale Federaţiei de Şah.

În închere Igor Dodon a mulțumit tuturor colegilor pentru încrederea manifestată şi pentru aprecierea activităţii sale în calitate de conducător al Federaţiei de Şah în acești ani. ”Votul dumneavoastră înseamnă nu doar o apreciere, ci şi o răspundere enormă. Sunt convins că alături de dvs., vom putea continua promovarea şahului în Moldova, să educăm mari maeştri şi campioni. Sarcina noastră, şi, în primul rînd, a mea în calitate de conducător al Federaţiei, este să creăm toate condiţiile necesare, pentru ca Moldova să fie cunoscută în lumea întreagă ca o ţară-şahistă de valoare, ca o ţară în care locuiesc şi se antrenează campioni”, a remarcat președintele Federației de Șah.

Igor Dodon a adresat felicitări tuturor cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă, iar şahiştilor moldoveni le-a urat doar locuri de frunte în noul an 2022!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?