Dmitrii Bivol: «Boxul este jocul de șah în ring»

Dumitru Bivol este numit cel mai remarcabil boxer rus al contemporaneității. Recent, el a apărat ferm centura de campion în versiunea WBA Super. Pe parcursul întregii lupte, l-a dominat pe Gilberto Ramires, care anterior era de nebiruit. În plus, nu demult rusul a făcut o senzație incredibilă, biruindu-l pe nimeni altul – însuși Saul Alvares! După răsunătorul succes, Bivol a obținut mult așteptatul statut de superstar.

Iar superstarul de talie mondială are rădăcini moldovenești! Destul de des, Dumitru vizitează Moldova, pentru a-și revedea rudele. Una dintre recentele sale vizite a făcut-o anul trecut, și atunci s-a văzut și a conversat cu corespondentul site-ului nostru.

Oaspetele nostru de azi este reputatul sportiv rus de origine moldovenească Dmitrii Bivol. Neînvinsul boxer profesionist, care evoluează în categoria semigrea, maestru în sport de categorie internațională, medaliat cu argint la Universiada de vară (2013), campion al Jocurilor Mondiale de arte marțiale (2013), medaliat cu bronz la campionatuil mondial de box printre tineri (2008) la amatori, la profesioniști - actual supercampion mondial în versiunea WBA (2019), cu regularitate fost campion mondial în versiunea WBA (2017-2019), campion mondial temporar în versiunea WBA (2016—2017), campion intercontinental în versiunea WBA (2015—2016), și campion SUA în versiunea WBC-USNBC (2015—2017) în categoria semigrea.

Venit în Moldova pentru a-și vizita rudele, Dmitrii a acceptat cu amabilitate să ofere un interviu sire-ului Noi.md.

Ați învins în 18 lupte din 18. Cum e să fii neînvins ? Vă simțiți o persoană deosebită ?

Nu pot spune că deosebită, dar în ansamblu simt că-s campion, că am centura, că port o mare responsabilitate. Nu este vorba despre niște recorduri mari – 18 lupte învingătoare, dar mă bucur că pot păstra starea de zero înfrîngeri.

Să revenim puțin la izvoare. Faceți box de șase la ani. De ce ați ales anume acest gen de sport?

Copil fiind, îmi plăcea să vizionez filmele cu participarea lui Jackie Chan. În copilăria mea, acest erou a ocupat un loc de frunte. Ne adunam întreaga familie și vizionam aceste filme. Eu doream să învăț a poseda la fel de virtuos niște arte marțiale. Însă în orașul în care am crescut – Tokmak din Kirghizia – nu exista o secțiune de karate, și tata m-a dus inițial la woo, unde m-am ocupat vreo două luni, apoi – la box. Acolo m-am simțit ca acasă, îmi plăcea că băieții merg des la competiții, în scurt timp și eu am început să obțin rezultate, și așa am rămas în box.

Ce trăsături de caracter Vă ajută să învingeți?

Prima – răbdarea. Să rabzi în ciuda dificultăților procesului de antrenament, să poți rezista și să-ți duci munca la capăt. Deseori se furișează niște sentimente trădătoare – cum ar fi lenea – vrei să termini mai înainte sau să nu duci antrenamentul la capăt, însă din contul răbdării obții totuși tot ce trebuie.

În afară de pregătirea fizică bună, ce mai contează pentru un boxer?

Mie îmi place boxul și pentru că este un gen de sport în care nu poți numi o calitate principală pe care trebuie să o aibă un boxer. Unora le ajută viteza, altora – forța fizică, sau rezistența, sau aptitudinile. Probabil, eu fac parte dintre acei care nu au o anumită calitate care prevalează – eu dispun de un complex din toate aceste calități, ele se află cam la același nivel. Există boxeri foarte puternici fizic, însă ei pot fi învinși deoarece cedează din punct de vedere al vitezei.

Cine V-a educat aceste calități ale Dvs.? Vorbiți-ne despre antrenorii Dvs.

În viață, am avut trei antrenori, unul dintre ei, la care mă antrenez în prezent, este Ghennadii Iurievici Mașianov. Lucrez cu el din a. 2010. Un specialist minunat, antrenor emerit din RSFSR.

Primul meu antrenor a fost Veaceslav Sergheevici Șarapov, în Kirghizia, în secția lui m-a adus tata. M-a educat și Nicolai Petrovici Isaev, după ce cu familia ne-am mutat la Piter.

Toți antrenorii erau minunați, toți erau pe placul tatălui meu, care mereu era cu mine la antrenamente și prindea și el ideile pe care antrenorul încerca să mi le bage în cap. Tata urmărea procesul educațional care îl satisfăcea, la fel ca și pe mine. Antrenorii care lucrau cu mine și mai lucrează și acum nu pun sarcina să obțin ceva super-maxim, în detrimentul sănătății mele. În special, ei se îngrijeau de ce fel de om voi crește, ce fel de oameni vor fi discipolii lor. Ei spuneau adesea: «Eu trebuie să fac din voi oameni cu literă mare, și pe urmă – un sportiv. Dacă voi educa un om rău, și sportivul va fi unul rău». Adică, se străduiau anume să mă educe.

Ați avut numeroase lupte cu adversari puternici, renumiți. Vă puteți aminti cea mai dificilă luptă?

De fapt, fiecare luptă esre dificultățile sale. Foarte multe emoții am avut, probabil, la prima mea apărare oficială contra cubanezului Sullivan Barrera. Dețineam pe atunci titlul (campion WBA – nota red.), și pentru prima oară trebuia să-l apăr oficial. Lupta a fost grea, aveam un cucui mare în frunte, mă nelinișteam că din cauza lui lupta ar putea fi oprită.

Am mai avut o luptă dificilă pentru titlul de campion temporar contra dominicanului Felix Valera. Era cea de-a șaptea luptă a mea, și la acel moment aveam un oponent destul de serios. Lupta a avut douăsprezece runde, și în fiecare dintre ele noi încercam să dovedim cine este cel mai puternic, în rezultat.

Aceste lupte le pot evidenția.

Ați avut careva traume grave?

Slavă Domnului, traume grave care să mă încurce în viață nu am avut. Ptiu-priu, sper nici să nu am. Însă traumele există în orice gen de sport, desigur că le-am avut și eu. Brațul rupt, luxații, umerii, coatele - stabil, este vorba despre spezele profesiei, care-s în limitele normei în profesia noastră.

Ce planuri aveți în boxul profesional și pînă la cîți ani veți mai boxa?

Acum am 30 de ani, în principiu este o vîrstă bună pentru sport, apusul carierei este departe. Eu cred că trebuie să boxez dacă există o luminiță lăuntrică, o dorință, și antrenorul vede dintr-o parte că eu mai pot ceva. Îmi va spune peste un an-doi : «Gata, ai ars de tot, nu mai boxa», - atunci, ce poți face, va trebui să-mi pun întrebări, dar deocamdată nimic asemănător. Fiecare are propriul apogeu și apus al carierei, însă eu deocamdată nu-l văd.

Dmitrii, ce Vă leagă de Moldova? Cu ce scop ați venit aici?

De Moldova mă leagă numele meu moldovenesc, primit de la tata. El s-a născut și a crescut aici, aici trăiesc multe dintre rudele sale, respectiv - și ale mele. Am venit la ele azi, la o vîrstă conștientă – să vizitez și să revăd aceste locuri, prin care mă plimbam în copilărie. Tata m-a adus încoace de mai multe ori, la trei ani m-a creștinat aici. Și acum am reușit să vizitez biserica în care am fost botezat – în satul Răzeni – am reușit să merg la mormîntul bunicii mele, la mormintele străbunicelor, a străbunilor. Sincer fiind, am fost mirat de numărul mare al Bivolilor… Am văzut locurile despre care mi-a vorbit tata, în care el s-a scăldat, s-a plimbat, s-a veselit. Așa că am venit să văd izvoarele, de unde se trage neamul meu pe linia paternă.

Vă cunoașteți cu colegii - boxeri din Moldova?

Nu pot spune că prietenesc cu careva dintre boxerii Moldovei, dar în ring m-am luptat cu băieți din Moldova. Ce-i drept, am un tovarăș stabilit la Los Angeles, SUA, el a făcut box aici, o vreme a fost atras de jurnalism, îi spune Stanislav Bostan – iată cu el avem relații de prietenie, comunicăm.

Ce le-ai dori băieților tineri, care aleg această cale sportivă?

Unu – să le spun: băieți, dacă voi credeți că boxul bate oamenii în cap și ei devin proști, trebuie să luptați cu acest stereotip, să vă autoeducați, și să nu uitați de apărare.

Doi – vreau să spun că boxul este cel mai bun gen de sport! Practicați boxul, aici vă puteți dezvolta corpul, nu doar picioarele și brațele. Multora le pare că boxul înseamnă doar brațele, însă contează mult și picioarele, se dezvoltă întregul corp. Adică, nu este o ștangă oarecare, boxul este un Joc de șah în ring. Noi trebuie să gîndim rapid, nu avem timp să ședem, să cugetăm, apoi să apăsăm butonul. Așa că antrenați-vă! Principalul este răbdarea și dăruirea – odată și o dată veți fi răsplătiți.

A intervievat Svetlana Derevscicova