Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Din ce cauză Serena Williams nu va participa la turneul de la Madrid

5 mai. 2018,, 00:30   Sport
3027 0

Americanca Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, a renunţat să participe la turneul WTA de la Madrid care începe sîmbătă, deoarece are nevoie de antrenamente suplimentare înainte de a relua competiţiile, au confirmat organizatorii.

Serena Williams explicase în urmă cu cîteva zile că nu poate participa la această competiţie din motive de sănătate. “Din păcate, nu voi putea juca la Madrid, fiindcă am avut febră şi nu mă simt la 100% din capacitate”, a spus ea, conform Agerpres.

Ajunsă acum pe locul 449 WTA, Serena Williams a disputat doar două turnee în acest an, în martie, la Indian Wells şi Miami. Ea speră să poată juca în turneul de la Roma (13-20 mai) pentru a se pregăti în vederea Roland Garros (27 mai-10 iunie), unde s-a înscris.

Recent, Ion Țiriac a criticat-o pe Serena, afirmînd că tenisul feminin duce lipsă de personalităţi importante.

“Cu tot respectul, are 36 de ani şi 90 de kilograme. Aş vrea altceva pentru tenisul feminin”, a spus Țiriac într-un interviu pentru o publicație germană.


Replica Serenei nu a întîrziat să apară.

“Am spus întotdeauna că oamenii au dreptul la opinia lor. Clar, e mai mult de tenisul feminin decît de mine. E mult mai mult, dar mă voi certa cu el, credeţi-mă! Este un comentariu ingorant şi unul sexist şi poate că el este un om ignorant”, a declarat Serena Williams, pentru New York Times.

Campioana în vîrstă de 36 de ani, care a născut în septembrie primul său copil, o fetiţă, încearcă să revină la cel mai bun nivel al său. La întoarcerea sa în circuitul WTA, ea de fost învinsă de sora sa Venus în turul 3 al turneului de la Indian Wells. Serena s-a înclinat apoi în primul tur la Miami, în faţa japonezei Naomi Osaka, iar de atunci nu a mai jucat.

Cîştigătoarea ultimelor două ediţii ale turneului de la Madrid este romînca Simona Halep, actualul lider mondial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?