Detalii despre noua super arenă a lui Real Madrid (VIDEO)

Detalii despre noua super arenă a lui Real Madrid (VIDEO)

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a mai făcut un pas pentru proiectul său de suflet, remodelarea Stadionului Santiago Bernabeu. Perez a informat Adunarea Generală Ordinară a clubului că 767 de milioane de euro sunt costurile totale ale investiţiei, iar lucrările sînt programate să se încheie în luna august 2023.


Suma a crescut enorm faţă de prima care a fost anunţată. În urmă cu un an se vorbea despre circa 400 de milioane de euro, pentru ca în luna martie a acestui an să urce la 575 de milioane de euro, scrie Digisport.ro.


Încă din 2009, cînd a preluat preşedinţia Realului, Florentino Perez a anunţat că are în plan un proiect grandios pentru stadionul care acum are 81.044 locuri. După reconfigurare capacitatea va crește cu doar 200 de locuri.


Conform planului prezentat de Perez, Real va începe să achite creditul începând din 2023, din momentul în care lucrările vor fi gata, iar rata anuală va fi de 29,5 milioane de euro pînă în iunie 2049. Conform proiectului expus de preşedintele Realului, sumele vor fi obţinute din spaţiile create în cadrul reamenajării.


Stadionul actual a fost inaugurat în 1947 și în 1955 a primit numele legendarului președinte al clubului Real Madrid, Santiago Bernabeu, fiind apoi modernizat de mai multe ori.


Printre noile dotări se numără un acoperiș retractabil, dar, cel mai interesant, un hotel ale cărui camere vor avea vedere la terenul de Joc. Astfel, fanii vor putea urmări meciurile live, chiar dacă nu se vor afla pe arenă.


Stadionul va avea o înălțime de 60 de metri și va fi cel mai mare din Europa din acest punct de vedere, alături de cel mai costisitor stadion al Rusiei, construit pentru Cupa Mondială din 2018, la Sankt Petersburg.


Construirea acoperişului retractabil va proteja suprafaţa de joc de precipitaţii, însă nu acesta e considerat principalul plus al proiectului, ci faptul că Realul va putea vinde mai mult spaţiu publicitar, iar pe noul acoperiş va putea fi incripţionat numele unui eventual nou sponsor.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load