X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Cine e antrenorul cu care Atalanta a cîștigat primul trofeu european din istorie

23 mai. 20:30   Sport
1471 0

Antrenorul Gian Piero Gasperini a descris victoria echipei Atalanta în finala Europa League la fotbal cu Bayer Leverkusen (3-0) drept "un sentiment minunat, o performanţă fantastică".

"Este un sentiment minunat. Băieţii au fost incredibili, performanţa pe care au realizat-o în seara asta a fost fantastică", a precizat tehnicianul.

"Nu te poţi mulţumi să te aperi într-un astfel de meci. Noi ştiam că Leverkusen este foarte puternică în atac, dar poate nu la fel de puternică cînd e obligată să se apere. Şi totul a decurs bine de la început. În plus, modul în care am făcut-o contează", a adăugat Gasperini, transmite ziare.com.

"În mod categoric am meritat să cîştigăm", a conchis acesta.

''Cîştigarea acestui trofeu poate fi considerat a fi unul dintre basmele fotbalului. Nu se rezumă totul la cifre reci. Putem crede şi în echipe cu buget mic'', a mai spus tehnicianul italian, care se află la Atalanta din 2016.


Atalanta a intrat, prin cucerirea trofeului Europa League, într-un grup de cluburi care au cîştigat o cupă europeană fără a fi vreodată campioane în ţările lor: Parma, Villarreal, West Ham United, Real Zaragoza.

''Este, poate, apogeul ultimelor sezoane pe care le-am avut. Era deja un lucru important că am ajuns în finală şi am făcut acest lucru după ce am trecut de echipe de înalt nivel, am învins-o pe Sporting Lisabona, campioana Portugaliei. Am jucat contra lui Liverpool, cînd aceasta era pe primul loc în Premier League. Am jucat cu Olympique Marseille, care este o echipă foarte bună, iar în această seară (miercuri, n. red.) învins campioana Germaniei. Învingînd echipe aşa de mari dă strălucire reuşitei noastre'', a subliniat Gasperini.

''Nu cred că sîntem o echipă mai bună decît Liverpool sau Juventus, dar în această seară am fost mai buni. Am fost mereu foarte periculoşi, am marcat trei goluri incredibile şi am mai avut ocazii de a marca, deci cred că am făcut o treabă bună'', a concluzionat tehnicianul italian.

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe Dublin Arena, într-un meci arbitrat de romînul Istvan Kovacs.

Echipa italiană a cîştigat primul său trofeu european şi a pus capăt unei serii de 51 de meciuri fără înfrîngere în toate competiţiile pe care a avut-o proaspăta campioană din Bundesliga în acest sezon.

Eroul serii a fost atacantul nigerian Ademola Lookman, care a reuşit un hat-trick (12, 26, 75).

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?