Un ochi — întuneric
25 octombrie, Abu Dhabi. Prima rundă. Prima apărare a titlului. Tom Aspinall se confruntă cu Ciryl Gane — și în cîteva minute lupta se transformă într-un coșmar medical. Degete în ochi. Ambii. Unul — aproape orb. Cel de-al doilea — vede slab. Lupta este declarată validă, dar fără rezultat. Aspinall păstrează titlul. Dar nu și vederea.
Au trecut cîteva zile, dar situația este încă sumbră. „Ochiul drept este doar o pată gri. Nu vede nimic. Stîngul vede patru linii pe tabelă. Un ochi aproape nu funcționează, al doilea funcționează prost”, spune Andy Aspinall, tatăl și antrenorul campionului, într-un mesaj video.
Nu este doar o accidentare
Și nu este doar o accidentare. Este o problemă a industriei. A regulilor. A mănușilor. A spectacolului, care poate costă prea mult.
„Ce este necesar pentru ca regulile să se schimbe? Ca ochiul cuiva să cadă pe saltea? Nu știu. Dar ceva trebuie să se schimbe”, spune Andy.
El își amintește de PRIDE japonez, unde mănușile erau altele. Unde luptătorii nu-și pierdeau vederea din cauza unei lovituri accidentale (sau nu prea accidentale). Unde spectacolul nu însemna invaliditate.
Profil: Tom Aspinall
Ce urmează?
În timp ce Tom Aspinall se recuperează, UFC tace. Nu există declarații oficiale. Mănușile rămîn aceleași. Regulile – la fel. Dar întrebarea ridicată de Andy Aspinall rămîne în aer: cîte titluri va mai costa vederea?
Într-o industrie în care milioane de oameni depind de spectacol, siguranța luptătorilor nu este încă o prioritate. PRIDE a folosit odată alte mănuși – mai închise, mai puțin traumatizante. UFC – încă nu. Și dacă un meci în care campionul nu vede cu un ochi nu este un motiv pentru revizuire, atunci ce este?
Aspinell rămîne campion. Dar privirea lui este – literalmente – încețoșată. Și atîta timp cît un ochi vede slab, iar celălalt nu vede deloc, întrebarea rămîne deschisă: unde este granița dintre sport și risc, dintre spectacol și prețul uman?
Adăuga comentariu