X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Campionii au ajuns acasă. Vezi cum au sărbătorit victoria istorică fotbaliștii echipei Sheriff

29 sep. 2021,, 12:15   Sport
4127 4

Fotbaliștii echipei Sheriff Tiraspol, care a făcut istorie aseară pe stadionul "Santiago Bernabeu", au revenit acasă în această dimineață. Aceștia au aterizat pe aeroportul de la Chișinău la șase ore după încheierea partidei, scrie publika.md

Marcatorii cele două goluri, Sebastien Thill şi Jasurbek Yakshiboev, au spus că au sărbătorit victoria istorică foarte modest.

„sîntem o echipă bună și am demonstrat-o. Am crezut în noi și am avut un meci bun. Noi am sărbătorit desigur în vestiar după ce s-a încheiat meciul, dar eram prea obosiți și mulți nu voiau decît să doarmă. Acum, însă, mergem să recuperăm şi să ne pregătim pentru următorul joc.”, a declarat Sebastien Thill, mijlocaş Sheriff Tiraspol.

„Eu consider că este cea mai bună echipă din lume, dar noi am învins. Nici nu ştiu cum să spun, încă nici nu am înțeles că am învins aseară. Antrenorul ne-a zis că trebuie să-i respectăm, dar să nu avem frică, lucru pe care l-am demonstrat în joc.”, a relatat Jasurbek Yakshibaev, atacant Seriff Tiraspol.

Antrenorul echipei, Iurii Vernidub a dezvăluit că este mîndru de băieţii săi, care au luptat eroic în partida de aseară.


„sînt nişte emoţii de nedescris. Desigur că Real e Real, a atacat, noi ne-am apărat. Am folosit toate şansele pe care le-am avut şi consider că am cîştigat pe bună dreptate. Mă bucur că nu ne-am oprit şi am jucat pînă la urmă şi am dat al doilea gol extraordinar.”, a menționat Yuriy Vernydub, antrenor Sheriff Tiraspol.

Sheriff Tiraspol va juca următorul meci din faza grupelor Ligii Campionilor în 19 octombrie la Milano cu Inter.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?