Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Bayern Munchen a cîștigat Supercupa Europei

25 sep. 2020,, 09:13   Sport
1726 0

Bayern Munchen a cucerit Supercupa Europei la fotbal în urma victoriei cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1) în faţa formaţiei spaniole Sevilla FC, după prelungiri, joi seara, pe „Puskas Arena” din Budapesta.

Foto: Manuel Neuer de la Bayern Munich ridică Supercupa Europei pe care Bayern Munchen a cîștigat-o la 24 septembrie 2020 în meciul contra FC Sevilla, pe Puskas Arena din Budapesta Foto: Guliver/Getty Images

Victoria germanilor a venit după ce partida a intrat în prelungiri, încheindu-se la egalitate, 1-1, după timpul regulamentar de Joc. Meciul s-a desfăurat pe „Puskas Arena” din Budapesta.

Meciul s-a jucat cu 6.000 de spectatori în tribune, adică aproape 10 la sută din capacitatea stadionului din Budapesta, scrie digisport.ro.

Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor s-a impus prin golurile marcate de Leon Goretzka (34) şi Javi Martinez (104), după ce Sevilla, cîştigătoarea Ligii Europa, deschisese scorul prin Lucas Ocampos (13 - penalty).


Sevilla rămîne cu o singură Supercupă în palmares (2006), pierzînd alte patru Supercupe (2007, 2014, 2015, 2016), în timp ce Bayern a cucerit al doilea trofeu, după cel din 2013, avînd alte trei finalei pierdute (1975, 1976, 2001), scrie Agerpres. Bayern reuşeşte astfel o „cvadruplă” impresionantă, titlul şi Cupa în Germania, Liga Campionilor şi Supercupa.

Un meci „care pe care”

Andaluzii au reuşit să deschidă scorul destul de repede, prin Ocampos (13), după un penalty obţinut de Rakitic la un duel cu Alaba.

Bavarezii au preluat apoi controlul jocului şi Mueller (22) a fost blocat de Kounde la 6 metri. Pavard (26) a reluat pe lîngă poartă din poziţie foarte bună, iar portarul Bounou a apărat mingea expediată de Lewandowski (30).

Bayern a reuşit egalarea în min. 34, după o fază superbă: Mueller l-a găsit în careu pe Lewandowski, acesta a întors mingea pentru Goretzka, iar mijlocaşul a fost necruţător.

În debutul părţii secunde, Suele a fost aproape de autogol la centrarea lui Escudero, dar Neuer a respins salvator.

Fernando (58) a respins din faţa porţii la şutul lui Sane, iar Gnabry (62) a fost blocat de Joan Jordan. Bounou a reţinut mingea trimisă de Mueller (78).

Marocanul En-Nesyri (87) a ratat şansa de a aduce trofeul echipei iberice, pe contraatac, şutul său fiind respins de Neuer.

În debutul prelungirilor, acelaşi En-Nesyri (92) a şutat în bară, însă golul nu ar fi fost acordat, deoarece africanul era în ofsaid.

Kimmich (100) a ratat o mare ocazie, reluînd periculos din 6 metri. Spaniolul Javi Martinez (104), la doar cinci minute de la introducerea pe gazon, a marcat cu capul, după ce Bounou a respins şutul lui Alaba. Suele (105+2 ) a fost şi el aproape de gol, dar şutul a fost respins providenţial de Diego Carlos.

Escudero (106) a reluat pe lîngă centrarea lui Vazquez, la ultima şansă a andaluzilor.

Pînă la final, Lewandowski (115) a irosit două situaţii de gol, şutînd peste poartă de la 16 metri, iar apoi ratînd şutul jenat de Fernando (120+1).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?