X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Barcelona încearcă tot posibilul pentru a scăpa de Griezmann

20 iul. 2021,, 15:55   Sport
3112 0

Potrivit publicaţiei franceze L'Equipe, oficialii Barcei au luat legătura cu cei de la Juventus pentru un schimb cu Paulo Dybala. Varianta a fost vehiculată încă din luna martie, însă acum s-au reluat reluat negocierile, iar catalanii sînt încrezători că afacerea se va materializa. Contractul lui Griezmann cu Barcelona este scadent pe 30 iunie 2024.

În urmă cu puţin timp, Antoine Griezmann era de acord chiar cu o reducere a salariului său la Barcelona, însă se pare că asta nu a fost suficient pentru oficialii clubului, care aveau de acoperit o "gaură" de 200 de milioane de euro luna trecută.

Griezmann are al doilea salariu de la Barcelona, după cel al lui Lionel Messi, 45,834 milioane de euro pe an, brut, adică în jur de jumătate din această sumă net. Iar noul preşedinte, Joan Laporta, crede că cedarea francezului de 30 de ani ar reprezenta o gură de oxigen pentru finanțele clubului împovărat de datorii imense.

În plus, randamentul lui Griezmann nu a fost cel scontat, mai ales după ce Barcelona le-a plătit 120 de milioane de euro pe el celor de la Atletico Madrid în iulie 2019.

Un schimb Griezmann - Dybala este văzut de şefii Barcei drept mutarea ideală din cîteva motive. În primul rînd, catalanii ar face o economie substanţială în ceea ce partea financiară, pentru că atacantul argentinian primeşte la Juventus 7,3 milioane de euro net pe an, adică o treime din remuneraţia lui Griezmann. Chiar dacă Barcelona ar urma să-i ofere ceva mai mult decît primeşte la Juve, suma ar fi mult mai mică decît cea primită de Griezmann.


Al doilea motiv ar fi cel al prieteniei dintre Dybala şi Messi. Cei doi sînt colegi la naţionala Argentinei, iar Dybala a şi spus de multe ori că şi-ar dori să joace cu Messi şi la echipa de club, iar la rîndul lui, Messi le-a spus şi el şefilor că şi l-ar dori pe Dybala coleg.

Astfel, Barca ar "împuşca doi iepuri dintr-o lovitură" pentru că l-ar face şi pe Messi să semneze un nou contract. Cel anterior tocmai a expirat pe 30 iunie.

Al treilea motiv ar fi acela al vîrstei, pentru că Dybala are are 27 de ani, faţă de cei 30 ai lui Griezmann, aşa că investiţia în argentinian ar fi una mai bună pe termen lung.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?