Așa cum presa internațională scria în urmă cu cîteva zile, ședința s-a soldat cu aprobarea unor noi reguli, care vor fi implementate din sezonul viitor.
Cea mai mare noutate este includerea în regulament a unei pedepse pentru tragerile de timp ale portarilor. Acum, dacă un goalkeeper ține mingea în mînă mai mult de 6 secunde, arbitrul trebuie să dicteze o lovitură liberă indirectă pentru echipa adversă, din interiorul careului. Cum pedeapsa era considerată destul de dură, aproape niciun arbitru nu și-a asumat o asemenea decizie, astfel că regula era inutilă.
Ca atare, FIFA a acceptat propunerea IFAB prin care se introduce o altă sancțiune împotriva tragerilor de timp. Dacă un portar ține mingea în mînă mai mult de 8 secunde, atunci echipa adversă va beneficia de un corner. Arbitrii au obligația să aplice o numărătoare inversă vizuală cînd mai sînt 5 secunde.
Această nouă regulă va fi aplicată în premieră la Campionatul Mondial al Cluburilor din vara lui 2025 și va fi implementată în toate competițiile începînd cu sezonul viitor.
De asemenea, organizatorii fiecărei competiții vor avea dreptul să introducă în regulament obligativitatea arbitrilor de a explica pe loc deciziile luate cu ajutorul arbitrajului video. În plus, organizatorii fiecărei competiții au libertatea de a impune ca doar căpitanii de echipă să aibă voie să discute cu arbitrul, regulă care a fost testată cu succes în ultima perioadă, inclusiv la EURO 2024. Menirea acestei reguli este eliminarea completă a protestelor din partea jucătorilor.
Pe ordinea de zi a întrunirii de la Belfast a fost și "Legea Wenger", care vizează regula off-side-ului. Fostul mare antrenor al lui Arsenal propune de cîțiva ani ca un jucător să fie considerat în poziție afară din joc doar dacă are tot corpul în spatele liniei ultimului apărător. Acest lucru ar oferi mai mult credit atacanților și ar duce la eliminarea anulării multor goluri pentru off-side-uri infime. Regula a fost testată la nivel juvenil și FIFA a dat undă verde ca testele să continue la mai multe competiții pe care forul mondial le organizează. Ca atare, va mai dura o perioadă pînă cînd regula va fi implementată, dar semnalele sînt că acest lucru se va întîmpla la un moment dat, existînd puține păreri contradictorii din partea experților.
Adăuga comentariu