X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Anglia şi SUA s-au calificat în optimile Cupei Mondiale

30 noi. 2022,, 09:30   Sport
1388 0

Anglia şi SUA s-au calificat în optimile CM 2022, după victoriile cu Ţara Galilor, respectiv Iran.

Selecţionata Angliei a cîştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Ţării Galilor cu scorul de 3-0 (0-0), marţi seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, transmite dcnews.ro.

Selecţionata Statelor Unite s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Iranului cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Al Thumama Stadium din Doha, în Grupa B.

Anglia a marcat toate golurile în partea secundă

Reprezentativa Albionului, una dintre favorite la titlu, s-a impus fără emoţii, prin golurile marcate de Marcus Rashford (50, 68) şi Philip Foden (52).


Englezii au avut prima mare ocazie în min. 10, cînd Kane l-a lansat pe Rashford, dar portarul Ward l-a blocat incredibil pe jucătorul lui Manchester United. Apoi, Foden a fost imprecis de două ori (15, 38), iar Rashford a trimis pe lîngă din foarfecă (39).

Galezii au avut o singură oportunitate notabilă, un şut tras de Joe Allen (45+5) de la 17 metri, razant cu transversala.

Echipa Three Lions a dominat categoric repriza secundă şi a făcut diferenţa.

Rashford (50) a deschis scorul din lovitură liberă de la 18 metri, cu o execuţie impecabilă. Imediat englezii şi-au dublat avantajul (52), după o minge recuperată de Rashford, apoi Kane a centrat în faţa porţii, iar Foden a reluat simplu în plasă.

După ce Pickford s-a opus unui gol galez ca şi făcut, la şutul lui Moore (56), deviat de Maguire, Anglia a închis tabela prin acelaşi Rashford (68), cu şut din careu printre picioarele lui Ward. A fost al 100-lea gol marcat de Anglia la Cupa Mondială.

Pînă la final, Anglia a mai ratat trei-patru ocazii bune de gol, prin Callum Wilson (72), Bellingham şi Foden (77), respectiv Stones (90+1).

A fost meciul cu numărul 104 dintre cele două echipe (primul a avut loc în 1879), englezii avînd acum 69 de victorii, faţă de 14 ale galezilor. Anglia a cîştigat ultimele şapte meciuri cu Ţara Galilor, iar în şase dintre acestea nu a primit gol.

Anglia va juca în optimi pe 4 decembrie (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00), contra Senegalului, a doua clasată în Grupa A.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?