Andrei Cimili: «Nu obosesc să repet că Moldova are nevoie de un veritabil Minister al sportului»

Zilele trecute legendarul nostru compatriot, ciclistul de șosea profesionist Andrei Cimili a marcat jubileul de 60 de ani. În ajunul acestei date, l-am rugat pe Andrei Anatolievici, deținătorul Cupei mondiale printre profesioniști, multiplu învingător în prestigioasele curse clasice de o zi, să ne vorbească despre cele mai strălucite pagini din biografia sa. Am aflat și despre aceea cum își construiește azi afacerea creatorul primei și unicei în țară companii de producere a bicicletelor autohtone – «Andrei Tchmil Bike Company».

- Andrei Anatolievici, știu că la Tiraspol începea cariera sportivă a Dvs. ?

- Am copilărit la Habarovsk, unde m-am născut. Pe atunci existau numeroase secții sportive, așa că eu al jucat și hochei, și fotbal, am practicat și înotul , și boxul. Da la Tiraspol, unde veneam în ospeție la bunica, am aflat odată că prietenii, care se antrenau la școala de ciclism, merg la tabără pentru două săptămîni. Imediat am decis: trebuie să mă înscriu de urgență la această școală și să merg cu ei. Căci bunica mă ținea din scurt. Era născută în a.1905, a trecut prin războaie, mai multe cincinale a muncit onest la tipografie. Apropo, și bunelul meu, inginer, și-a lăsat amprenta în istoria meleagului. El construia sistemul de irigare, grație căruia livada de meri în numele lui Lenin, care ocupa 35 km, a devenit faima republicii. Ei bine, bunica severă mă chelfănea chiar și pentru o întrîrziere de 5 minute. De aceea am vrut să evadez măcar pentru un timp de sub această tutelă.

La început eu, care aveam 15 ani, nu an fost primit la școala de ciclism, au spus că-s prea ”bătrîn”. Eu așa de mult rugam să mă accepte ba un antrenor, ba altul, că ei au bănuit: ”Poate, băietanul vrea să fure o bicicletă?”. Totuși, i-am convins și într-un final am fost înscris și am mers și eu la tabăra sportivă cu prietenii. Din primele zile mă antrenam așa de insistent, că rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Voi menționa că la Tiraspol erau școli de ciclism excelente. Am mers la competiții în Țările Baltice, Uzbekistan, alte regiuni ale URSS. A urmat serviciul militar – compania sportivă, clubul CSKA, grație căruia am pășit în sportul mare – am ajuns în selecționata Uniunii Sovietice, am devenit campion al URSS, campion al Forțelor Armate din țară. Cu deosebită căldură îmi amintesc de îndrumătorul nostru – Vladimir Iosifovici Braude. Grație acestui minunat pedagog, strateg, mulți cicliști autohtoni au obținut rezultate înalte. El m-a ajutat să conștientizez că ciclismul este pentru toată viața.

-În biografia Dvs. deseori se repetă fraza ”pentru prima dată”. Iată și în a. 1988 ați nimerit în prima selecționată a URSS de profesioniști în cursele de șosea – «Alfa Rum».

- Este o pagină unică în istoria sportului sovietic. Se știe că în URSS sportul era în exclusivitate de amatori. Însă pe valul perestroicăi primele rîndunele – Veaceslav Fetisov și un șir de alți hocheiști au putut pleca legal peste ocean pentru a intra în sportul profesionist. Iar în ”88 a apărut informația privind decizia de a crea selecționata profesionistă a cicliștilor de șosea sovietici, sub patronajul unui om de afaceri italian. Braude a făcut ca eu să ajung în Italia, la «Alfa Rum». Printre noi erau și campioni olimpici, și tineri discipoli ai cluburilor sportive. Echipa de 15 persoane a existat doi ani. Înțeleg că era un proiect reciproc avantajos: sportivii sovietici aflau tainele sportului profesionist în țara în care cursele de ciclism au o istorie de peste un secol. Iar proprietarul echipei între timp primea de la URSS niște preferințe economice în sfera comerțului.

În Italia totul era nou, neobișnuit – de la procesul de antrenament condus de antrenori emeriți din URSS la publicitatea nebună a echipei noastre, care trezea in vidia cleburilor din partea locului. Am ajuns noi acolo în ianuarie, și deja la finele lui februarie urma să intrăm în competiții. A fost clar din start, că ritmul, stilul de viață va fi dur. Procesul de antrenament se axa pe dăruirea absolută, autodisciplina de fier. Straniu, dar mai mulți membri celebri ai echipei nu au avut această atitudine și în scurt timp au revenit în Uniune.

Așa a început cel de-al 14-lea maraton al meu în sportul mare. Trebuia să pătrund în multe chestiuni psihologice, financiare, tehnice, , în tactica și strategia procesului de antrenament. Caleidoscopul european era extrem de greu dar și captivant. Dar nu am trădat niciodată perseverența cu care am mers la fiecare antrenament, la fiecare competiție.

- Acest maraton a fost plin de multe victorii la cele mai prestigioase curse. Și totuși pe atunci, în anii 90, nu vă puteați închipui că în a. 2011 veți deveni din nou pionierul unui nou proiect – pentru trei ani veți ocupa funcția de președinte al primei echipe rusești de profesioniști - «Катюша».

- A fost o activitate extrem de interesantă privind crearea unei echipe de top, care să poată reprezenta cu succes Rusia la competițiile internaționale. Am reușit să facem asta, am atras la noi cicliști din afară, care au devenit în acei ani adevărate staruri, dar și cei mai buni sportivi din Rusia, și talente tinere. Mizam nu doar pe victorii, dar și pe transmiterea experienței cicliștilor cu titulatură către cei tineri.

- Mai bine de trei ani ați fost director general la Agenția sportului din RM. Cum e să conduci acest departament în țața unde despre sport își amintesc doar în promisiunile preelectorale și în ajunul pregătirilor pentru următoarele Jocuri Olimpice?

- Cu referire la planurile ambițioase pe care mi le-am propus venind în fruntea Agenției în a.2006, fără modestie falsă pot spune că ele nu au rămas promisiuni deșarte. Și azi funcționează cu succes Centrul de pregătire a sportivilor, creat în baza complexului «Юность». El a unit conducerea dispersată a unui șir de structuri ca școlile rezervelor olimpice, școlile măiestriei sportive superioare, diverse cluburi sportive. Centrul oferă posibilitatea de a coordona clar chestiunile privind organizarea cantonamentelor, delegarea sportivilor la diverse competiții, pregătirea pentru competițiile internaționale complexe.

Între anii 2006 și 2008 guvernul a luat opt Hotărîri elaborate de Agenției, care se refereau la multe probleme stringente. Între altele, la finanțarea școlilor sportive, majorarea finanțării sportivilor aflați în cantonamente, la bursele pentru sportivii în acțiune și pensiile veteranilor sportului. Proiectele acestor acte trebuiau elaborate scrupulos, după care trebuie să le «promovăm», să convingem demnitarii unui șir de ministere de necesitatea sprijinirii sportului autohton. Îmi amintesc de atenția cu care mă ascultau președintele Vladimir Voronin, premierul Vasile Tarlev. Voronin spunea:”Pe piedestalul de onoare sportivul devine ambasadorul țării”.

Pe atunci erau în toi pregătirile pentru Olimpiada – 2008. Dar chiar și pe acest fundal nu era simplu să soluționezi problema alocării unui sprijin financiar ne-simbolic al statului pentru achiziționarea echipamentelor sportive - în multe federații acestea erau foarte vechi. În rezultat, opinia Agenției a fost auzită, noi am reușit să cumpărăm seturi impunătoare de mrene și greutăți pentru haltere, covorașe de luptă și tatami, alt inventar sportiv. Desigur, ne-am bucurat la vestea despre ”bronzul” luat de Moldova la Beijing după o pauză de 8 ani. Boxerul Veaceslav Gojan l-a obținut într-o luptă deosebit de agilă, rapidă, cu pugilistul chinez.

- De ciclism tot nu ați uitat, fiind în fruntea Agenției?

- Încă în a.2003am reușit să-l conving pe Hein Verbruggen, președintele Uniunii Internaționale de ciclism, să sprijine un proiect. Era despre dezvoltarea ciclismului în țările Europei de Est și CSI. Verbruggen a acceptat și timp de șase ani eu am fost coordonatorul proiectului în cadrul căruia în șase țări – Moldova, Rusia, Ucraina, Armenia, Lituania și Belarus – au fost deschise școli moderne de ciclism. Pentru finanțarea lui Uniunea Internațională aloca anual 12 000 mln. de euro. Grație acestor școli a crescut o pleiadă de cicliști talentați. Am reușit să stabilim relații apropiate cu federațiile de ciclism din aceste șase țări. Reprezentanții lor au vizitat Moldova, noi am avut vizite de răspuns, schimb de experiență, învățam să organizăm competiții, cantonamente. Pe atunci discipolii cei mai promițători ai acestor școli au făcut stagii la Centrul de ciclism din Elveția.

- Știu că anume din inițiativa Dvs. în a.2003 a pornit încă un proiect de anvergură – Cursa Internațională de ciclism pentru Cupa președintelui Moldovei, la acare au participat sportivi nu mai mari de 19 ani. Uimitor, dar în vremurile noastre turbulente competiția s-a desfășurat 9 ani înșir.

- Ideea sprijinită de V.Voronin a obținut imediat statut internațional. Veneau la Chișinău și reprezentanții celor șase școli de ciclism, despre care am vorbit deja. În primii doi ani Cupa a fost a cicliștilor moldoveni, da după a. 2006 locul 1 l-au ocupat sportivul din Belarus, 2 – ucraineanul, 3 – lituanianul. Însă tensiunea înaltă a luptei la aceste competiții nu a umbrit starea sufletească care transforma evenimentul într-o adevărată sărbătoare a sportului. Au fost ani în care au participa peste 150 de cicliști din 11 țări.

- Nu vi se pare, că noi am adus situația la absurd – azi în Moldova nu există o structură aparte, care să rezolve problemele sportului. Ministerul educației și cercetării este responsabil și de sport. Termenul «sport» nici nu este pomenit în denumirea lui.

- Să începem cu aceea că Legea sportului a fost adoptată în țara noastră încă în anii 90. Mai trebuie să spunem că în lumea care se schimbă dinamic ea este învechită moral? În rezultat, noi nu putem soluționa corect, operativ multe probleme ce țin de sponsorizări, doping, asigurări, legalizarea sportului profesionist, dezvoltarea culturii fizice, garanțiile sociale pentru cei care și-au încheiat cariera sportivă.

În a.2012 sub egida lui Veaceslav Manolache, o autoritate în lumea sportului moldovenesc, a fost elaborată Strategia de dezvoltare a sportului în Moldova. Însă la nivel guvernamental ea a fost ignorată, , nimeni așa și nu a aprobat-o, și nu a elaborat programul implementării ei.

Eu nu obosesc să repet că țara are nevoie de un veritabil Minister al sportului, altfel toate problemele din acest domeniu așa și vor fi considerate neimportante. Împreună cu reprezentanții comunității sportive, cu șefii mai multor federații, noi în mod repetat am încercat să discutăm tema dată cu reprezentanții autorităților publice centrale – cu vice-președintele parlamentului. Dar nu am fost auziți. Se pare că în conducerea țării pe nimeni nu-l doare capul că Moldova nu are un bazin ”olimpic” de 50 metri, un stadion multifuncțional modern pentru 15-20 mii de oameni. În fond, în ultimii 30 de ani la noi nu a fost edificat măcar un obiect sportiv serios. Despre scandalurile în lanț la construirea «Arenei Chișinău» nici nu vreau să amintesc. Statul nu este deloc dispus să ”amintească” mereu și creativ despre importanța culturii fizice pentru fiacre persoană. Despre aceea că sportul călește caracterul, fortifică sănătatea, dă senzația, înțelegerea patriotismului adevărat.

Anume ministerul trebuie să contribuie la dezvoltarea armonioasă a tuturor genurilor de sport, fără a transforma în ”favorite” 6-7 federații care obțin cote de participare la olimpiade. Cineva va ironiza: «Oare putem vorbi serios despre dezvoltarea yachtingului, să zicem, în Moldova? » Dar noi avem sportivi talentați, fani ai acestui gen de sport. Voi aminti că nu demult la prestigioasa regată pentru Cupa Americii, neașteptat pentru toți a învins un elvețian. Reprezentant al unei țări ”ne-maritime”, ca și Moldova. Iar noi în a.2006 aproape că am obținut o cotă de participare la Olimpiada din Beijing. Iahtmanului nostru Alexandr Denisiuc nu i-au ajuns puncte numărate pentru aceasta.

Nu se poate să tot creăm cercuri vicioase, în timp ce statul alocă fărmături pentru dezvoltarea unui gel de sport ”fără perspective”, și cere victorii la competiții. Victoriile-s ireale, dacă în locul acelor fărmături nu va fi acordat un sprijin financiar serios.

- Ciclismul la noi s-a pomenit anume într-un așa cerc vicios?

- Desigur. În a.2008 cicliștii moldoveni au obținut două cote de plecare la Beijing. Nu au obținut medalii, și în loc de 800 000 de lei pe an noi am început să primim 24 000. În a. 2021, cu efortul președintelui federației Igor Șorin, am reușit să ”obținem ” 300 000 de lei. Însă asemenea ”balansoare financiare” nu-s bune.

- La o pistă de ciclism în Moldova nici nu merită să visăm?

- Cred că nu o vom avea încă 50 de ani. Dar avem șosele potrivite pentru ciclism. Ciclismul este un gen tehnic de sport: bicicleta costă în medie 15000 de lei, e nevoie de o mașină pe care antrenorul să-i însoțească pe cicliști, echipamente, etc. Azi Igor Șorin încă mai este plin de entuziasm, el încearcă să dialogheze cu demnitarii de stat. Deocamdată însă dialogul aduce a monolog. Da, noi încă mai avem antrenori experimentați ca Vitalii Iosifovici Bulat, Igor Ivanovici Ralli, avem copii talentați. Și campionatele Moldovei au loc an de an. Dar să participăm la competiții internaționale serioase putem doar visa. Pentru a transforma ciclismul într-un sport al marilor performanțe e nevoie de un sprijin serios și stabil.

- La noi, prinde rapid popularitate motocrosul pentru biciclete - BMX? Grație trucurilor extreme, curselor cu obstacole, această disciplină a ciclismului cu siguranță va plăcea tineretului?

- La Anenii Noi este acum în construcție primul în republică teren pentru BMX. Însă federația noastră, din care face parte și motocrosul cu biciclete, are probleme grave – terenul trebuie să fie conform standardelor internaționale. Să sperăm că se va reuși respectarea tuturor normelor, și bani9i public alocați pentru edificarea acestui obiect sportiv de amploare, nu vor fi irosiți în zadar. Este vorba despre un gen de sport olimpic și în Moldova se preconizează deschiderea unei școli de motocros pentru biciclete. Dacă va prinde el rădăcini la noi – se va vedea.

- Anul acesta compania Dvs. împlinește 10 ani. Ați devenit prima și unica în țara noastră companie de producere a bicicletelor. E complicat să activați în condițiile economice dificile de la noi?

- Complicat. Da, în Moldova forța de muncă nu este scumpă, dar nu avem specialiști, trebuie să-i pregătim noi înșine. Noi garantăm calitatea la producerea ramelor și furcilor, la îndoirea ghidoanelor, asamblarea roților, vopsire și lăcuire. Dar după ce capătă anumite deprinderi, oamenii pleacă în căutarea unei sorți mai bune. Iar principalul – producătorul autohton nici nu poate visa la susținerea statului. Un negustor care aduce biciclete gata și le vinde aici de cinci ori mai scump, achită taxa vamală de 5%. Și nu are altă durere de cap. La noi însă se impozitează cu 5 - 15%toate consumabilele de bază, pe care le aducem din Taiwan, China, Belarus, alte țări. Asta plus la TVA de 20%. Și nu avem deloc ajutor de la stat, înlesniri… Deși producem biciclete trainic și de calitate, creăm locuri de muncă, achităm impozite.

Odată am încercat să vorbesc despre aceasta cu șeful ministerului economiei, și el mi-a răspuns: «Vrei să declari război fratelui nostru chinez?!» A spus-o foarte serios. Între timp, merită să comparăm bicicletele pentru copiii de 7 ani, produse de noi, cu cele chineze, care la noi costă 20 de dolari. Da, bicicleta noastră e mai scumpă, dar este un produs de calitate. Cel chinezesc în orice clipă se poate desface în bucăți. Dar cum numai am adus vorba despre concurența neloială, demnitarul mi-a declarat «Nu poți fi competitiv – pleacă de pe piață ». Apropo, în Rusia acum trei ani a fost adoptată legea privind sprijinirea producătorilor naționali de biciclete – au anulat taxele vamale, întreprinderile achită doar TVA de 18%. Iar pentru cei care importă agregatele gata, taxa vamală este de 15%. Așa-i că există o logică?

Cum n-ar fi, noi nu pierdem optimismul. Sportul mare m-a învățat să lupt în cele mai complicate condiții. Pentru a ne menține pe picioare pe timp de iarnă, reparăm trotinetele electrice, ne-am extins producerea și am adus o linie de vopsire mare, care ne permite să vopsim cca 500 m.p. de diverse produse metalice pe zi.

- Este de înțeles optimismul Dvs.: oferiți cumpărătorilor biciclete pentru toate gusturile . Și gama de culori bucură ochiul.

- Noi într-adevăr putem oferi bicicleta potrivită și pentru un micuț de 5 ani, și pentru un adult. Linia produselor noastre este mare – de 20 - 28 țoli (mărimea bicicletei este determinată de diametrul roții). Nu salutăm moda pentru unisex – propunem diverse modele pentru dame. Eu le numesc «caramele» pentru numeroasele culori «apetisante». În ultimii trei ani am înlocuit aluminiul mai puțin trainic și mai scump cu oțelul. Diferența de preț este de 50 euro, bicicleta devenind mai grea cu doar 200-300 grame.

- Aveți experimente impresionante cu paleta culorilor .

- Acum 10 ani noi produceam biciclete albe pentru dame și arg9intii – pentru bărbați. Apoi am decis să studiem cererea, să experimentăm: făceam rama și furca de o culoare, aripile – de alta, jantele – de a treia. Am calculat chiar și cea mai neîntrebată culoare – cea violetă.

- Poate fi făcută o comandă individuală a modelului și a culorii?

- Poate, însă procesul tehnologic scumpește semnificativ produsul. Dar cererile pot fi diferite. Să zicem, un colectiv de muncă a comandat o bicicletă către jubileul directorului său: au fost folosite consumabile scumpe, o culoare concretă. A costat bicicleta 20 000 de lei. Dar jubiliarului cu spirit sportiv cadoul i-a fost pe plac. Căci nu era tradiționala vază sau al patrulea la număr ceas, care se va prăfui pe masă.

- Am auzit că în cei 10 ani au apărut dinastii întregi de cumpărători ai bicicletelor Dvs.

- Da,. Există familii în care soții și-au cumpărat biciclete cu 8-9 ani în urmă, acum le cumpără pentru copii și nepoți. La noi doar și deservirea produselor noastre este fiabilă: oferim garanție pentru doi ani, după care reparăm ieftin orice deteriorare.

- E adevărat că ați avut cumpărători și în Africa, și în Franța, și în Rusia?

- Înainte de pandemie noi exportam produsele în 10 țări, inclusiv Nigeria. Azi situația este alta. Recent am îndeplinit o comandă italiană de 100 unități – proprietarul acestor biciclete le-a dat cu chirie unor hoteluri. Un mic lot a mers în Belgia. Dar am certitudinea că situația privind comenzile din afară se va schimba spre bine – fiabilitatea, designul interesant al bicicletelor noastre nu a trezit careva întrebări.

- Sincer vorbind, azi trebuie să ai curaj pentru a circula cu bicicleta prin Chișinău. Pistele pentru cicliști există doar pe alocuri în parcuri, și nu e deloc sigur să circuli pe ele. În orice clipă în calea ta poate ieși un copil, o mamă cu cărucior sau cineva ieșit cu cățelul la plimbare.

- Eu cred că pistele pentru cicliști nu au ce căuta în parcuri – acolo oamenii se plimbă și un biciclist care merge cu viteză prezintă pentru ei un pericol. Iar pe drumurile urbane mulți automobiliști îi cred pe bicicliști niște sărăntoci. Deși unele biciclete costă mai mult ca mașinile putrede. Clar că pentru a rezolva problema este nevoie piste noi pentru cicliști. Eu am fost martor cu ce ritm se construiesc zeci de kilometri de piste pentru cicliști la Moscova sau Paris. Cu o infrastructură ciclistă perfectă se poate lăuda Bucureștiul. În Belgia, undea locuit mulți ani, dimineața șiruri întregi de bicicliști tineri merg spre școală. Acolo respectul pentru agregatele cu două roți este cultivat de timpuriu. Iar în buget pentru dezvoltarea pistelor întotdeauna este prevăzut un punct în buget. La no8i aceste chestiuni stau pe locul doi ca fiind neserioase, iar cheltuielile pentru soluționarea lor – un lux inacceptabil. Doar recent la primăria Chișinău a fost creat un grup de lucru pentru soluționarea acestei probleme. Eu m-am implicat în această activitate, am fost la toate ședințele grupului, i-am vorbit primarului despre un pod pentru biciclete, care le va permite cicliștilor să circule liber prin mai multe sectoare ale capitalei.

De două ori noi am ieșit în oraș cu bicicletele pentru a pune un complex întreg de întrebări. De la Botanica am mers spre str. Gagarin, am trecut de gara feroviară, pe Albișoara am ajuns la podul care duce spre Circ. Altă rută era din centru spre Ciocani, am mers și pe alte străzi. Și am văzut cu ochii noștri că mulți kilometri de piste pentru cicliști ar putea fi aranjate cu cheltuieli minime, trasate fiind pe trotuarele pustii, construite încă la puterea sovietică, și pe drumurile puțin folosite. E important doar ca lățimea lor să nu depășească un metru și jumătate: lățimea volanului – 55 cm, conform normelor pe pistă trebuie să se poată despărți lejer doi bicicliști.

Eu sper că în anul viitor vom reuși să trecem de la vorbe la fapte și să dăm în exploatare mai multe piste bine amenajate. Totuși, aici contează cel mai mult «infrastructura spirituală». Oamenii trebuie să conștientizeze că mașina nu poate fi parcată pe pista pentru cicliști. Că bădărănia reciprocă a automobiliștilor și cea față de bicicliști este semnul unei inculturi crase. Da la noi această bădărănie aproape că a devenit normă!

- În prezent deseori vă așezați pe bicicletă ?

- ЕPe timp frumos – da, merg spre Orhei de regulă. Acolo drumurile-s relativ sigure. Parcurg între 50 și 100 km, cum e dispoziția.

- Probabil, aveți o bicicletă cu multe de toate, super-brand?

- Nu, este foarte simplă, cu 18 viteze. Apropo, avem în magazin o bicicletă de marca «Light Speed», pe care acum 21 de ani am învins în ultima mea cursă «Turul Flandrei ». Pentru mine este o relicvă, dar nu un fetiș. Și soția uneori se plimbă cu ea, și colegii.

- Da în apogeul carierei ce bicicletă aveați?

- Mergeam pe cea care era oferită echipei conform contractului. Sportivul însușii nu are voie să schimbe tehnic ceva, să perfecționeze. În general, în ciclism nu mecanismul este principalul, ci omul, forma lui fizică, experiența, pregătirea tactică. Ne-o confirmă și exemplul ciclistului italian Jani Bugno. El a avut un an fenomenal de reușit, a învins peste tot unde se putea – Cupa mondială, «San-Remo», a fost al doilea la «Tour de France» etc. Ei bine, aceste medalii elle-a obținut pe o bicicletă bună, dar nici pe departe nu una de brand, de marca «F.Moser».

Și ca să ne abatem de la toate aceste curse și medalii, vreau să amintesc că și cea mai simplă bicicletă îți dă un sentiment deosebit de libertate, aer proaspăt în față și posibilitatea de a evada din prizonieratul stereotipurilor plictisitoare.

- Andrei Anatolievici, vă mulțumesc pentru discuție. În numele cititorilor noștri, Vă felicit cordial cu ocazia jubileului! Vă dorim sănătate și succese în toate inițiativele !

A intervievat Tatiana Borisova