X 
Cutremure stiri: 508

Adil Osmanov, despre drumul său către medalia olimpică: „Am fost învățat să nu renunț la ceea ce am început”

11 sep. 05:00   Sport
6561 0

„Am fost învățat să nu renunț la ceea ce am început. După înfrîngeri, întotdeauna mi se spunea - nici să nu te gîndești să renunți, dacă ai început ceva, trebuie s-o duci pînă la capăt”, a declarat judocanul Adil Osmanov, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, într-un interviu cu Pavel Sidarenko în cadrul emisiunii ”Кредо Героя”, informează Noi.md.

Sportivul a povestit ce l-a adus în sportul mare. Potrivit lui, datorită familiei sale, a ales direcția în artele marțiale și, așa cum a fost învățat acasă, nu a renunțat niciodată:

„Acest sport mi l-a propus tata. Cînd eram copil, eram jignit la școală, așa că am mers la orele de arte marțiale. Tatăl meu considera că judo este un gen de arte marțiale estetic”.

Osmanov a spus că, deși judo înseamnă luptă, sportul i-a insuflat un calm interior și un control asupra emoțiilor:

„Încerc să-mi controlez emoțiile, dar cînd la Jocurile Olimpice am cîștigat medalia, nu le-am mai putut reține. Îmi cheltuiesc întreaga energia pe judo, așa că în viața obișnuită nu am energia necesară pentru a mă comporta incorect. Genul nostru de arte marțiale implică faptul că trebuie să avem un anumit nivel de etică. Cînd ieșim la competiții, trebuie să fim calmi, nu putem intra în panică sau într-o stare de apatie, dar trebuie să poți să-ți arăți dinții”.


Amintim că Adil Osmanov a adus țării noastre a doua medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, repetînd succesul lui Denis Vieru. În lupta pentru medalie, judocanul în vîrstă de 24 de ani l-a învins pe dublul vicecampion mondial Manuel Lombardo din Italia.

5
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав